Salvia (Salvia officinalis) este o plantă medicinală și aromatică. În România este utilizată mai puțin în alimentație, motiv pentru care se cultivă doar ocazional, pe suprafețe mici.
Frunzele de salvie sunt utilizate drept condiment în diverse preparate culinare, dar sunt folosite și în cosmetică, în industria parfumurilor și în scop terapeutic. Planta conține uleiuri eterice care au în componența lor salviol, camfor, cedren, pinen, compuși parafinici, taninuri, acizi organici, săruri minerale de potasiu, calciu, magneziu, fosfor, vitaminele B1 și C și altele.
Este un subarbust cu sistem radicular bine ramificat, tulpină erectă de 0,8-1 m, lignificată în partea inferioară. Are frunze alungit-ovale, aspru pubescente, de culoare verde-cenușie și flori albastru-violet, care apar în iunie-iulie.
Cum se cultivă
Salvia poate fi cultivată în grădină sau ghiveci, prin plantarea de semințe sau butași. Înființarea culturii de salvie în grădină se realizează toamna târziu sau primăvara devreme, prin semănat direct sau plantare de răsad.
Semințele se plantează la o distanță de 70 cm între rânduri și 45-50 cm între plantele de pe rând. Solul trebuie prelucrat în prealabil, pentru a fi mărunțit bine și a asigura condițiile optime pentru germinarea semințelor. După semănarea salviei, se poate efectua lucrarea de tăvălugit.
Vezi și Roșcove: ce sunt, de unde au apărut și de ce le mâncăm
Pentru a se produce răsad, semănarea se realizează primăvara în răsadnițe și plantarea se realizează toamna, cu răsaduri fortificate și aclimatizate. Distanțele de plantare sunt aceleași în cazul plantării răsadurilor, ca în cazul semințelor.
În cazul înmulțirii prin butași, aceștia se recoltează din lăstari anuali, se fasonează la o lungime de 10-12 cm, se înlătură frunzele bazale și se pun la înrădăcinat în răsadnițe.
Cum se recoltează
Frunzele de salvie se pot recolta în orice moment, odată ce plantele sunt fortificate. Pot fi recoltate frunzele sau lăstarii tineri și se pot utiliza în stare proaspătă sau uscată. Este recomandat ca recoltarea să aibă loc în zilele senine, în orele cu insolație maximă.
Dacă îți dorești să usuci frunzele de salvie proaspăt recoltate, este recomandat să utilizezi un spațiu bine ventilat și umbrit, iar după uscare, să le depozitezi într-un spațiu cu umiditate scăzută.
Sursa: plantmaster.ro