Sectorul zootehnic a primit peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020

0
- Reclamă -

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat  că a finanţat, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), 11.380 de investiţii în ferme zootehnice şi mixte, iar sectorul zootehnic a primit în această perioadă peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor de producţie.

 

”Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a finanţat, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), 11.380 de investiţii în ferme zootehnice şi mixte. Beneficiarii investiţiilor din sectorul zootehnic au accesat fonduri europene în valoarea totală nerambursabilă de peste 606 milioane de euro prin submăsurile 4.1 ‘Investiţii în exploataţii agricole’, 6.1 ‘Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’ şi 6.3 ‘Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici’. Facem precizarea că din totalul fermelor sprijinite, 4.477 reprezintă ferme mixte, vegetale şi zootehnice. Valoarea acestora este de 131,6 milioane de euro din total”, arată AFIR.

Din punct de vedere numeric, o mare parte din fermele finanţate de AFIR sunt dedicate apiculturii, respectiv 4.386 cu o valoare de 83,5 milioane de euro. Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanţate prin intermediul submăsurii 6.3, în total 3.764 proiecte cu o valoare de 56,4 milioane euro. De asemenea, AFIR a încheiat 1.616 contracte de finanţare pentru creşterea bovinelor de lapte, suma acordată pentru acest sector fiind de 106,2 milioane de euro. Acestor finanţări li se adaugă şi 150 de ferme zootehnice de creştere a bovinelor pentru carne, cu o valoare de 119 milioane de euro. Cele mai multe ferme de bovine pentru carne au fost finanţate în cadrul submăsurii 4.1, 96 de proiecte cu o valoare de peste 117 milioane euro, precizează AFIR.

Totodată, fermierii au accesat fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 11 milioane de euro pentru a investi în 228 de ferme de ovine şi caprine, cele mai multe fiind dezvoltate de către tinerii fermieri prin submăsura 6.1 (114 proiecte în valoare de 5,9 milioane euro).

Citește și: Deputatul PSD Alexandru Stănescu a inițiat o lege potrivit căreia fermierii actuali vor avea monopol pe terenurile agricole din România

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.