Seceta: mai puțini struguri, dar mai dulci

0
o-mica-parte-din-vie-cotnari
- Reclamă -

Seceta a decimat podgoriile din ţară, cantitatea de struguri ajunsă la maturitate este mult mai mică faţă de 2019. În schimb, specialiştii spun că producătorii vor câştiga în calitate.

În primele zile de septembrie e agitație mare în podgoriile prahovene din zona Dealu Mare. A început culesul strugurilor. Viticultorii nu mai au însă aceeași bucurie de anul trecut când au fost recolte record.

Din cauza secetei, anul acesta se vor mulțumi cu mai puțin, însă calitatea vinului va fi de excepție, susțin specialiștii.

Viile Institutului de Vinificație și Viticultură de la Valea Călugărească, în Prahova, au 1280 de soiuri de struguri, multe dintre ele unice.

În podgoriile din Vrancea strugurii se stafidesc pe butuc din cauza secetei.

Zona Bolotești – Jariștea și chiar podgoriile din Odobești și Panciu sunt afectate.

- Reclamă -

De furia naturii nu au scăpat nici fermierii care și-au irigat viile.

Ștefan Sichin a cărat apă cu tractoarele, dar chiar și așa strugurii se usucă pe butuc. Nu știe dacă își va recupera cheltuielile.

Viticultorii afectați de secetă ar urma să fie despăgubiți de stat până la sfârșitul acestui an, promite ministrul Agriculturii.

Fermierii afectați de secetă pot cere despăgubiri. OUG a apărut în Monitorul Oficial

Dacă în 2019, producția a fost de 5 tone pe hectar pentru strugurii de masă şi peste 6 tone pe hectar pentru strugurii de vin, anul acesta specialiștii se așteaptă la cantități reduse cu până la 30 la sută.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.