Târgul Bucureștilor începe astăzi în Parcul Izvor

0

A treia ediţie a Târgului Bucureştilor debutează azi în Parcul Izvor, evenimentul oferindu-le producătorilor autohtoni oportunitatea de a-şi prezenta recolta anuală în perioada 10 – 14 octombrie.

“Sărbătoarea recoltei, a meşteşugurilor, a artei şi a tradiţiilor autentice româneşti susţine producătorii autohtoni, oferindu-le spaţiul şi condiţiile necesare pentru prezentarea recoltei anuale, dar şi a obiectelor artizanale la care au lucrat în decursul anului. Târgul va fi inaugurat pe 10 octombrie, dată care marchează, începând de anul trecut, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. Agenda sărbătorii de toamnă cuprinde târg şi expoziţii de meşteşuguri şi produse tradiţionale, producători din toate zonele ţării, zonă gastronomică, dar şi spectacole de muzică şi dans din folclor”, informează creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, prin intermediul unui comunicat.

În cadrul târgului, care va fi deschis zilnic între orele 10,00 – 21,00, vizitatorii vor putea cumpăra fructe şi legume de sezon, produse româneşti şi preparate culinare diverse: brânzeturi tradiţionale, specialităţi tradiţionale din carne, specialităţi din peşte, pâine de casă, cozonaci, plăcinte, turtă dulce, kurtos colacs, miere, dulceţuri, zacuscă, siropuri, palincă şi vin, prăjituri de casă, produse naturiste.

Citește și: Daea: Avem prelucrate până la această dată 247.000 de dosare pentru fermieri

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here