UPDATE: Târgul Naţional al Mierii începe astăzi la Băneasa

1
- Reclamă -

Update 2: România ocupă locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,3 milioane, înregistrând o producție de miere de aproape 30.000 de tone și un consum anual de 1,2 kg/locuitor, potrivit datelor statistice anunțate de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), la Târgul Național al Mierii.

„Dacă vă uitați pe statistici, am început cu până într-un milion de familii de albine în anul 2007, la integrarea în UE, și acum avem peste 2,3 milioane. Suntem a doua țară europeană ca număr de familii de albine, după Spania. De asemenea, în 2007 aveam o producție de 16.000 tone de miere și acum am ajuns la aproape 30.000 de tone. Am început cu un consum de o jumătate de kilogram de miere pe cap de locuitor și acum suntem la 1,2 kg/locuitor/an”, a susținut directorul general adjunct al Direcției Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Gheorghe Tinel.

Update: Valorificarea produselor apicole reprezintă cea mai mare problemă pe care o întâmpină apicultorii în prezent, mai ales că România a fost o ţară care nu s-a confruntat niciodată cu astfel de probleme, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

„Anul apicol 2023 a fost unul dificil, fără rezultate economice deosebite, aşa cum eram noi obişnuiţi. Condiţiile de climă în mod deosebit au dus la obţinerea unor producţii modeste. Cea mai mare problemă a noastră astăzi este valorificarea produselor apicole, pe lângă aceste producţii care în ultimii ani au fost modeste. România a fost o ţară care nu a avut probleme niciodată cu valorificarea produselor apicole. Apicultorii, din acest punct de vedere, au avut beneficii, în sensul în care au rămas cu producţia în stoc numai dacă au dorit să rămână. Se pare că anul trecut şi anul acesta sunt primii doi ani în care declinul valorificării produselor a început. Noi sperăm să nu dureze prea mult, pentru că încă mai avem produse de calitate, produse care sunt apreciate de către consumatori, nu numai din România, ci din Europa şi din întreaga lume”, a precizat Fetea.

Știre inițială

Bucureştenii sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la Târgul Naţional al Mierii, un nou eveniment dedicat consumatorilor de produse apicole, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa.

 

- Reclamă -

„Târgul Naţional al Mierii – ediţia de toamnă – ce se va desfăşura în acest an în perioada 1 – 3 Septembrie 2023 reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi este deja un eveniment tradiţional care se bucură de o foarte bună participare atât din partea iubitorilor de produse apicole cât şi din partea apicultorilor, fie ei participanţi sau expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Prin organizarea acestui târg ne dorim ca de fiecare dată să creştem cât mai mult interesul pentru albină, apicultură şi produse ale stupului, dată fiind importanţa acestui sector pentru agricultură, mediu, sănătate şi o alimentaţie echilibrată”, susţin reprezentanţii ACA.

Apicultorii români au solicitat recent autorităţilor acordarea unui ajutor de minimis de 15-20 de euro pe familia de albine pentru compensarea pierderilor, având în vedere că fenomenele meteo extreme au afectat mai mult de jumătate din producţia de miere, iar lipsa resurselor financiare, scăderea consumului şi importurile masive de miere au generat probleme grave în sector.

Consumul autohton de miere este estimat la 550 de grame pe locuitor, România situându-se la coada clasamentului european cu un consum de 3-4 ori mai mic faţă cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere.

În anii trecuţi, producţia de miere a României era, în medie, de 22.000 de tone de miere anual, ţara noastră clasându-se pe locul patru în Europa.

Vezi și Târgul Național al Mierii se desfășoară în Băneasa

În prezent, la nivel naţional există 2,35 milioane de familii de albine şi sunt înregistraţi peste 35.000 – 37.000 de apicultori, în jur de 50% fiind membrii ACA, care deţin peste 60% din efectivele de albine.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Bucureştenii sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la Târgul Naţional al Mierii, un nou eveniment dedicat consumatorilor de produse apicole, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa.   „Târgul Naţional al Mierii – ediţia de toamnă – ce… Cititi mai multe aici: Târgul Naţional al Mierii începe astăzi la Băneasa […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.