Trei urşi din Harghita vor fi împuşcaţi în baza unor ordine ale ministrului Mediului

0
- Reclamă -

Trei urşi bruni de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţul Harghita vor fi împuşcaţi, în baza unor ordine ale ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

 

Potrivit unor ordine publicate marţi în Monitorul Oficial, se aprobă recoltarea a câte unui exemplar din specia urs brun de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţul Harghita: nr. 37 Vărşag; nr. 35 Ivo şi nr. 43 Dealu.

Recoltarea exemplarului de urs brun se realizează prin metoda ”la pândă”, de către Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv din zonă.

Vezi și Realizatorul TV Mihai Ovidiu Enea: ”Presiunea radicalilor eco-marxiști produce deja prejudicii de neimaginat efectivelor de urs brun”

Exemplarul din specia urs brun va fi recoltat numai după ce a fost identificat şi atent monitorizat.

”În termen de 7 zile de la data capturării, beneficiarul are obligaţia să transmită agenţiei judeţene pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea de capturare/recoltare un raport asupra fiecărei acţiuni derulate în baza derogării obţinute, însoţit de copia autorizaţiei de vânătoare”, se arată în ordin.

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.