Americanii ar urma să fie marii câștigători ai Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), negociat în prezent de Uniunea Europeană cu Statele Unite ale Americii (SUA), potrivit unui raport recent publicat de Departamentul American pentru Agricultură (USDA). În ambele scenarii luate în calcul, europenii sunt mai degrabă perdanți, beneficiile lor fiind cu mult mai mici decât ale americanilor. Acesta este și motivul pentru care în ultima perioadă tot mai multe voci susțin încetarea negocierilor.
«Europenii n-au mare lucru de câștigat de pe urma acordului, după cum au spus chiar americanii. Solicit oprirea pur și simplu a negocierilor cu SUA, care vor distruge agricultura europeană!», a atras atenția europarlamentarul belgian Marc Tarabella.
Marc Tarabella: „să-și bată joc de agricultorii și consumatorii europeni’”
Acesta a adresat în data de 5 ianuarie 2016 o scrisoare președintelui Comisiei Europene Jean – Claude Juncker și comisarilor europeni pentru comerț și agricultură Cecilia Malmström și Phil Hogan, în care le cere să explice Parlamentului European ce se întâmplă cu acest accord. El este de păre că în forma actuală nu face decât „să-și bată joc de agricultorii și consumatorii europeni”.
Potrivit USDA, realizarea acordului de liber schimb între UE si SUA presupune mai multe scenarii. Astfel, într-o primă variantă, autoritățile americane se așteaptă la câștiguri de 5,5 miliarde de dolari, față de cele 800 milioane de dolari ale europenilor. A doua variantă, care presupune anularea măsurilor netarifare, permite obținerea unor beneficii pentru americani de circa 10 miliarde de dolari, comparativ cu circa 2 miliarde de dolari pentru europeni. În raport se mai arată și faptul că urmare a acordului, prețurile în SUA vor urma o tendință de creștere, în timp ce la europeni vom avea parte mai degrabă de o perioadă de ‘’degringoladă, într-un sector în care oricum creșterile sunt mici’’.