Van Hall Larenstein (Olanda), o universitate accesibilă pentru tinerii români care vor să studieze agronomia

1
- Reclamă -

În acest week-end are loc la București World Education Fair, eveniment la care vor participa cele mai importante instituții de învățământ internaționale. Printre acestea se va afla și universitatea Van Hall Larenstein din Olanda, considerată de specialiștii în domeniu ca fiind cea mai ‘’bună’’ instituție de învățământ în domeniul științelor agronomice la nivel european. De remarcat taxele mult mai mici de școlarizare, comparativ cu alte țări – Anglia, de exemplu, dar și costurile mai reduse de cazare și trai.

Van Hall Larenstein este o universitate de științe aplicate unde studenții au posibilitatea să îmbine teoria cu practica. Durata studiilor este de patru ani, în primul și al doilea an se studiază la universitate, iar tot ce se invăță este transpus în practică prin intermediul proiectelor. În anul trei, studenții au posibilitatea să meargă fie într-un internship, un stagiu de practică, fie pot alege un Erasmus într-o insituție partenera ă universității mamă. În anul  patru, studenții vor mai face mai multă practică, vor avea mai puține examinări și destul de multe proiecte în domeniul vizat”, a declarat Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

În ce privește taxa de școlarizare, aceasta este de 2.000 de euro pe an, în timp ce costurile privind cazarea se ridică la circa 500 de euro, la care se adaugă undeva la 400 de euro, cheltuielile pentru mâncare și ieșirile în oraș.

Pentru tinerii români, cea mai populară destinatie rămâne în general Marea Britanie, creștere de 7% pentru studiile de licență în România în ultimul an, Olanda, datorită costurilor mai mici de școlarizare și de trai, precum și Danemarca, unde învățământul este gratuit, a precizat Papp.

World Education Fair în week-end la București

Cei care doresc să studieze în străinătate vor avea ocazia să discute cu reprezentanții unora din cele mai importante universități, colegii și licee internaționale la cel mai important târg educațional al anului. World Education Fair va fi organizat în acest week-end la hotelul Radisson Blu, unde se  așteaptă peste 5000 de vizitatori, în cele două zile în care se desfășoară. Vizitatorii vor avea ocazia să discute cu reprezentanții a 90 de instituții de învățământ din toată lumea despre ofertele de studii universitare, mastere, MBA, studii liceale, dar și tabere academice de limbi străine. Târgul este singurul de acest gen organizat în țara noastră și va avea loc și în Constanța și Craiova.

- Reclamă -

Studiile externe în IT sunt cele mai căutate de tinerii români

În prezent  sunt peste 45.000 tineri români care studiază în străinătate, la diverse nivele educaționale, licee sau universități, iar numărul acestora este în creștere cu aproximativ 20% pe an. Conform statisticilor IntergralEdu, tinerii români care pleacă să studieze în afară  aleg în ordine următoarele domenii universitare de studiu: IT, business management, media si comunicare, management hotelier și inginerie.

În ceea ce privește “destinațiile” universitare ale tinerilor români, topul este dominat de Marea Britanie cu Coventry, Greenwich, Lancaster, urmată de Olanda (The Hague University of Applied Sciences) și Danemarca (VIA University).

Cine poate să studieze în afara țării

Creșterea procentului de tineri care studiază în afara țării de cetățenie a devenit un fenomen pan european, odată cu armonizarea strategiilor educaționale la nivelul Uniunii Europene. Universitățile și-au adaptat ofertele educaționale și și-au deschis mai larg porțile pentru cetățenii de alte naționalități, fie că vin tot din zona de vest sau din partea de est a Europei. “Pentru un tânăr român absolvent de liceu, studiul universitar în străinătate a ieșit de ani buni din zona inaccesibilă. Adică facultățile din vest nu mai sunt dedicate doar elitelor sau celor cu posibiliăți materiale consistente. Practic, orice tânăr care dorește să facă acest pas și a luat chiar și o notă mai mică la Bacalaureat, poate să studieze în afară. Doar că trebuie să știe să caute universitatea care i se potrivește, iar aici revenim la importanța rolului unui consultant educațional, care îl poate direcționa. Totodată este important ca tinerii care doresc să plece la studii în străinătate, să înceapă pregătirea cu 3-4 ani înainte și pregătirea dosarului cu cel puțin un an înainte de începerea studiilor. Majoritatea universităților, după deadline-urile setate, ramân însă cu locuri disponibile, prin urmare, tinerii români care au pierdut prima șansă de admitere, pot încerca și pe ultima sută de metri”, adaugă Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Cât costă studiile universitare în străinătate

Pe lângă evaluarea profesională, tânărul și familia sa trebuie să fie conștienți de implicațiile financiare ale unui astfel de traseu. “În ciuda percepției generale, costurile studiilor în străinătate au devenit foarte accesibile în ultimii ani, grație sistemelor de burse și împrumuturi acordate de diverse state. Costurile mai mari, care nu sunt luate în calcul de multe ori, vin din acoperirea traiului zilnic. Și aici vorbim de o medie cuprinsă între 8.000 și 12.000 euro pe an, care acoperă chiria, biletele de avion, asigurarea de sănătate și banii de buzunar, pentru o țară din UE”, explică Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Taxele de școlarizare pentru studii universitare pot fi acoperite prin împrumuturi oferite de guvernele statelor respective, cum se întâmplă, de exemplu, în Marea Britanie și Olanda. În același timp, țările nordice nu percep taxe de școlarizare pentru cetățenii UE, însă nivelul de admitere este competitiv, iar numărul de locuri limitat.

În Marea Britanie taxele de școlarizare pot ajunge la 9000 de lire pe an, iar în Scoția la 1820 lire. Ambele sunt acoperite de împrumuturi acordate de stat, iar criteriile de eligibilitate sunt ușor de atins. În schimb întregul proces de acordare poate fi descuranjant uneori din cauza procedurilor. În Olanda taxele de școlarizare ajung la 1984 euro pe an, care pot fi acoperite prin intermediul unui împrumut.

Nou pentru 2016, studenții români îşi pot finanţa și studiile postuniversitare sau MBA în Marea Britanie cu împrumuturi acordate de Guvernul Britanic și Departamentul de Business Inovation.

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.