Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a instituit Ziua mondială a laptelui în 2001, fiind aleasă data de 1 iunie, întrucât mai multe țări sărbătoreau deja o zi națională a laptelui pe 1 iunie sau în jurul acestei date.
De atunci, acest eveniment anual a fost sărbătorit în peste 40 de țări, iar numărul continuă să crească, potrivit www.fao.org.
Ziua mondială a laptelui este mai mult decât o simplă sărbătoare – este o mișcare care evidențiază laptele ca o sursă alimentară vitală și accesibilă, care hrănește miliarde de oameni, conform site-ului evenimentului, https://worldmilkday.org/.
Laptele oferă nutrienți esențiali care susțin sănătatea oaselor, creșterea și funcția imunitară, fiind crucial atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Sărbătorită anual pe 1 iunie, Ziua mondială a laptelui reunește țări, organizații și comunități pentru a recunoaște și amplifica impactul sectorului lactatelor asupra agriculturii durabile, dezvoltării economice și sănătății globale, arată sursa citată.



