Ziua mondială a monitorizării apei

1
apa de izvor apa put
apa de izvor
- Reclamă -

Data de 18 septembrie este marcată ca Ziua mondială de monitorizare a apei. Este, conform http://earthecho.org/, o iniţiativă globală menită să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei şi să încurajeze acţiunile de protejare a apei.

Apa este un element indispensabil vieţii. Însă apa este, totodată, un „solvent universal”, care colectează elemente din mediul înconjurător, pe care apoi le transportă direct în casele şi în corpurile noastre. Ziua monitorizării apei a fost instituită pentru a încuraja şi a educa oamenii cu privire la modul de monitorizare a componentelor apei din zona lor, notează site-ul www.daysoftheyear.com. Poluarea apelor este o problemă serioasă, iar cu fiecare an care trece este tot mai important să învăţăm cum să o identificăm, dar şi să o prevenim.

Ziua de monitorizare a apei a fost iniţiată în anul 2003, de America’s Clean Water Foundation, cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la problemele legate de poluarea apei. La început, această zi a fost marcată o lună mai târziu, la 18 octombrie – aniversarea adoptării, în 1972, în SUA, a Legii Apei Curate (Clean Water Act). În conformitate cu aceasta, a început refacerea şi protejarea resurselor de apă ale ţării, se arată pe site-ul https://anydayguide.com. În 2007, data a fost schimbată pentru a facilita participarea în anumite părţi ale lumii unde temperaturile ajung la punctul de îngheţ la acel moment.

Această zi este marcată în multe ţări din întreaga lume. Cu acest prilej, sunt luate probe din corpurile de apă ale ţărilor participante. Copiii sau adulţii folosesc un kit simplu care permite tuturor să stabilească parametrii de calitate a apei, apoi împărtăşesc informaţiile obţinute prin intermediul site-ului dedicat Zilei mondiale de monitorizare a apei. Comunicarea acestor informaţii atrage atenţia asupra importanţei calităţii apei.

Citește și:

 

- Reclamă -
- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.