Pagube importante în pomicultură, chiar și de până la 100%, la unele specii

03 mai 2017

Fenomenele climatice din ultima perioadă au dus la pierderi în pomicultură, chiar și de până la 100% la nuc în zona colinară, iar în perioada următoare trebuie determinate pagubele înregistrate, precum și constatarea și transmiterea daunelor către comisiile locale, se spune într-un comunicat al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ (ASAS), citat de Agerpres.

La prun, la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă (SCDP) din Râmnicu Vâlcea, SCDP Tg. Jiu, SCDP Voinești, s-au înregistrat pierderi de până la 95%. În zona Iași și Bistrița nu au fost înregistrate pierderi mai mari de 35%.

Printre soiurile cele mai afectate sunt Stanley și Anna Spath. La cireș au fost puternic afectate în aceleași zone ca și prunul, soiuri ca Regina, Kordia în proporție de 95%. În zona Iași, cireșul a fost afectat în procent de 35%. La piersic și cais: zona principală Dobrogea nu a fost afectată. Nucul a fost afectat 100% în zona colinară.

În cazul mărului au fost înregistrate pagube în special în zona Pitești, Voinești, Tg. Jiu prin afectarea florilor în proporție de 36% la soiul Golden, până la 80% la soiul Idared. Cultura de căpșun a fost a fost afectată 90% în zona colinară. Printre măsurile necesare, ASAS precizează determinarea cu rigoare a pagubelor înregistrate (prin secționarea organelor de rod), constatarea și transmiterea daunelor către comisiile locale.

VEZI: Fermier: Agricultura implică o doză de risc. Prefer să asigur culturile ca să nu mai pățesc precum în 2003 și 2004, când am pierdut tot

Lipsa/diminuarea rodului din acest an nu trebuie să ducă la abandonarea plantațiilor, recomandându-se tratamente fitosanitare pentru menținerea unui frunziș normal, care să susțină diferențierea rodului pentru următorul an (trebuie aplicată o tehnologie de criză prin diminuarea cantităților de îngrășăminte și aplicarea unor tratamente numai pentru sănătatea frunzișului).

Instituția susține că este necesară plata cât mai rapidă a primelor de asigurare la producătorii asigurați. În eventualitatea susținerii de către MADR a pierderilor, contravaloarea lucrărilor tehnologice deja efectuate în livezi până la înregistrarea pagubelor este de circa 2.500 lei/ha.

(29 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook AgroTeca.ro:


Articole inrudite