Produs tradițional din carne maturată în salină, lansat la Cluj

24 februarie 2017

Un producător din Turda a lansat pe piață o gamă de specialități din carne fără conservanți chimici adăugați, produsă printr-un procedeu unic în România, prin maturare în mediul special al unei vechi galerii de sare din Salina Turda. Carnea folosită provine de la porcii crescuți în gospodăriile sătenilor din zona Transilvaniei, din rasele Bazna și Marele Alb. Carnea stă la maturare timp de 25 de zile într-una din galeriile nefolosite ale vechii saline de la Turda, unde fluctuațiile de temperatură și umiditate sunt foarte mici, relatează Agerpres.

„Am ales acest spațiu pentru că a fost măsurat un an de zile și am constatat că fluctuațiile de temperatură și umiditate sunt foarte foarte mici. (…) Având în vedere că acestea sunt produse cu atestat de produs tradițional — este singurul produs din carne din Cluj — capacitatea este foarte mică, de 400 de kilograme pe lună, dar este un produs în care noi am pus foarte mult suflet și un produs unic în România”, a declarat Olivian Bogdan, directorul fabricii.

Gama „Salinate”, realizată pe baza unei rețete unice, reprezintă doar 2% din capacitatea de producție a fabricii, iar produsul se vinde doar pe piața locală. Fiind vorba de un produs tradițional,  cantitățile ce vor fi livrate se ridică la 400 de kilograme pe lună, conform reglementările în vigoare.

Citește și: Urzica, planta care oferă sănătate, protecţie şi curaj

Galeria (care nu este inclusă în zona turistică) a fost atestată din punct de vedere sanitar-veterinar. În 1932, salina Turda a fost închisă după o folosire continuă de câteva sute de ani, iar după o perioadă în care a servit ca adăpost anti-aerian, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a fost inclusiv depozit pentru brânzeturi.

Societatea comercială care produce aceste sortimente de carne de porc, sub numele de Salinate, funcționează în Turda și are 350 de angajați.

(231 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook AgroTeca.ro:


Articole inrudite