10 iunie, un nou termen pentru fermieri

0
- Reclamă -

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că în 31 mai 2016 a fost publicat în Monitorul Oficial nr.409, Ordinul MADR nr. 817/30.05.2016 care aduce unele modificări și completări Ordinului MADR nr. 619/2015 care aprobă criteriile de eligibilitate, condiţiile specifice şi modul de implementare a schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020.

Astfel, cele mai importante modificări vizează:

  • Introducerea unei prevederi care să permită fermierului diminuarea suprafeței solicitate pentru sprijinul cuplat la sămânța de cartof, în cererea unică de plată, pe baza documentelor emise de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor.
  • Completarea prevederilor referitoare la actele în baza cărora funcționează persoanele juridice care nu sunt înregistrate la Oficiul Național pentru Registrul Comerțului, și prin care dovedesc că desfășoară activitate agricolă.
  • Stabilirea pentru anul 2016 a datei limită de depunere a cererilor unice de plată și a modificărilor la acestea, ca fiind data de 10 iunie. Cererile unice de plată și modificările la acestea pot fi depuse şi după data de 10 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu penalități, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. Solicitările depuse după această dată sunt inadmisibile, iar beneficiarului nu i se acordă nici un fel de plată sau de sprijin.
  • Modificarea termenului de prezentare la APIA a documentelor justificative în ceea ce privește sprijinul cuplat pentru mere destinate industrializării pentru obţinerea de produse alimentare nonalcoolice, de la 1 decembrie în 31 decembrie a anului de cerere.
  • Abrogarea dispozițiilor potrivit cărora cuantumul per cap, în cazul sprijinului cuplat la taurinele din rase de carne și metișii acestora se acorda diferențiat, astfel că se creează posibilitatea acordării unui cuantum unitar pentru toate categoriile din sectorul taurine de carne, sector în declin și se dorește a fi dezvoltat cu prioritate evitându-se abandonarea acestei activități.

 

 

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.