Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, aprobat de Guvernul României sub formă de grant direct în valoare de 100 euro/hectar, a anunţat joi agenţia.
Potrivit sursei citate, în următoarele două zile, beneficiarii vor avea banii în conturi.
„Suma plătită este de 1.531.596.236,88 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru o suprafaţă de 3.216.648 ha şi un număr de 156.485 de beneficiari”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii APIA susţin că valoarea maximă a grantului direct acordat pe beneficiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 280.000 euro, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro.
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie
Grantul direct se acordă beneficiarilor cererilor depuse şi aprobate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 5/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.