vineri, 18 aprilie 2025

Cele mai citite

760 de kilograme de calcan și vulpe de mare braconate din Marea Neagră

Garda de Coastă a României a identificat, pe Marea Neagră, un pescador care naviga fără să fie înregistrat și care era propulsat de un motor care fusese furat din Suedia.

La bordul navei pe care au cercetat-o, polițiștii de frontieră au găsit patru cetățeni români, precum și o cantitate de peste 760 de kilograme de calcan și vulpe de mare, care ar fi provenit din pescuit ilegal.

„În data de 05.04.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea pescuitului ilegal în Marea Neagră, ocazie cu care, la o distanță de aproximativ 14 mile marine travers de localitatea Costinești, au detectat un pescador la bordul căruia se aflau patru persoane care desfășurau activități de pescuit.

- Publicitate -

Întrucât existau suspiciuni cu privire la activitatea desfășurată de aceștia, dar și la numărul de bordaj al pescadorului, acesta a fost condus în portul Mangalia pentru verificări. Polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Mangalia și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au constatat faptul că dimensiunile ambarcațiunii nu corespund cu cele din certificatul de înmatriculare, iar motorul folosit pentru propulsie figurează în baza de date ca fiind furat din Suedia.

La bordul ambarcațiunii a fost identificată cantitatea de 736 kg de calcan şi 28 kg vulpe de mare. Întreaga cantitate de pește, estimată la o valoare de 30.000 lei, a fost predată unei societăți comerciale de profil.

Vezi și Comoara bio ascunsă în Dunărea de Jos. Aflați ce nu știați despre sturionii salbatici și habitatele lor din Deltă

Ambarcațiunea, motorul aferent, dar și 3.600 metri de plasă, în valoare totală de peste 70.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, nedeținerea licenței de pescuit și punerea în exploatare a unei nave neînregistrate”, precizează un comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră a României.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles