Zeci de hectare de miriști incendiate necontrolat

1
- Reclamă -

O suprafaţă de peste 70 de hectare de mirişte de porumb a ars în localitatea Prundu, din cauza focului în spaţii deschise, arderea fiind întreţinută de vânt.

 

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această după-amiază în localitatea Prundu, judeţul Giurgiu, după ce o suprafaţă de peste 70 de hectare de mirişte de porumb a fost cuprinsă de flăcări. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca şi Gărzii de Intervenţie Colibaşi, cu două autospeciale de stingere”, se arată într-un comunicat de presă, emis sâmbătă, de ISU Giurgiu.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă mare, în mai multe focare, arderea fiind întreţinută de vânt.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.

Specialiștii avertizează: O ”apocalipsă a insectelor” emergentă va avea efecte radicale asupra mediului

- Reclamă -

ISU Giurgiu a făcut precizarea că la finalul intervenţiilor de acest gen instituţia înaintează Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Gărzii de Mediu coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.

Potrivit legislaţiei privind protecţia mediului, este interzisă arderea miriştilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărişurilor sau a vegetaţiei ierboase. Astfel, cetăţenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.