Efectivele României de porcine au scăzut în decembrie 2020 cu 2,2%, faţă de anul anterior, la 3,75 milioane capete, iar cele de păsări cu 6,5%, la 70,5 milioane capete, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul total de bovine la 1 decembrie 2020, faţă de 1 decembrie 2019, a scăzut cu 0,6%, la 1,91 milioane capete, în timp ce numărul total de ovine şi caprine a crescut cu 1,2%, la 12,09 milioane capete.
„Numărul total de bovine la 1 decembrie 2020 faţă de 1 decembrie 2019 a scăzut cu 0,6%, iar efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a crescut cu 0,7%. Numărul total de porcine şi efectivul matcă (scroafe de prăsilă) au scăzut cu 2,2%, respectiv cu 0,1%. Atât numărul total de ovine şi caprine cât şi efectivul matcă (oi, mioare şi capre) au crescut cu 1,2%, respectiv cu 0,6%. Numărul total depăsări şi numărul de păsări ouătoare adulte au scăzut cu 6,5%, respectiv cu 10,5%”, arată datele INS.
În perioada analizată, efectivele de bovine au scăzut continuu din anul 2006 până în anul 2011, ajungând la 1.988.900 capete. Din anul 2011 până în anul 2020, efectivele de bovine s-au menţinut la un nivel aproximativ constant, reprezentând 65,1% în anul 2020 faţă de anul 2006.
Efectivele de porcine au scăzut. ajungând la 55% în anul 2020 faţă de anul 2006. Efectivele de ovine şi caprine au început să crească, atingând în anul 2020 un nivel de 12.094.800 capete, respectiv cu 43,9% mai mult faţă de anul 2006.
La efectivele de bovine, România s-a situat pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania, Spania, Irlanda, Italia, Polonia, Olanda şi Belgia.
În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră s-a aflat pe locul douăzeci din cele douzeci şi două de ţări prezentate, fiind urmată de Grecia şi Bulgaria.
Pesta Porcină Africană ar putea fi transmisă de insecte