ANPC a găsit oţet din Vin SEINEANA pe bază de acid acetic la Lidl

2
- Reclamă -

Autoritatea Naţională pentru Protecia Consumatorului anunţă că analiza de laborator confirmă că unul dintre oţeturile comercializate pe piaţă, ”Oţet din Vin SEINEANA” este pe bază de acid acetic. ANPC a oprit de la comercializare oțetul de la Lidl, acesta fiind produs de compania Seineana din Maramureș.

 

”În urma unor verificări desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu aproximativ 3 luni în urmă, în lanţul de magazine Lidl, acţiuni de control care vizau modul în care este respectată legislaţia în domeniu, în respectivele unităţi, au fost prelevate probe din produsul ”Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenţei acidului acetic în produs”, a transmis, miercuri seară, ANPC, într-un comunicat de presă.

ANPC a precizat că lotul prelevat a fost oprit temporar de la comercializare până la finalizarea documentului de control, ca urmare a elaborării rapoartelor de încercare.

”Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile şi să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toţi furnizorii trebuie auditati şi suntem la dispoziţia celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Vezi și Rodia- simbol al fertilității în Antichitate și deliciu în bucătăriile moderne

Instituţia precizează că, în urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat şi vândut consumatorilor ca provenind din vin, nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă.

- Reclamă -

”Ca atare, măsura opririi temporare de la comercializare a fost transformată în cea de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produsului ” Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, valabilă pentru toate magazinele lanţului Lidl, de pe teritoriul ţării”, a mai transmis ANPC.

Citește și Sparanghelul, o cultură cu viitor promiţător

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Autoritatea Naţională pentru Protecia Consumatorului anunţă că analiza de laborator confirmă că unul dintre oţeturile comercializate pe piaţă, ”Oţet din Vin SEINEANA” este pe bază de acid acetic. ANPC a oprit de la comercializare oțetul de la Lidl, acesta fiind produs de compania Seineana din… Cititi mai multe aici: ANPC a găsit oţet din Vin SEINEANA pe bază de acid acetic la Lidl […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.