APIA: 600 de mii de fermieri autorizați pentru plăți în avans

2
Apia
- Reclamă -

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 – 27 octombrie, au fost autorizaţi la plată în cadrul campaniei de plăţi în avans pentru anul 2020 un număr de 618.279 fermieri, reprezentând 74% din numărul total al fermierilor, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Suma totală autorizată la plată este în valoare de 958,2 milioane de euro, din care 729,6 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 190,7 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 37,9 milioane de euro reprezintă cofinanţarea de la bugetul naţional.

Scumpiri în pandemie de coronavirus: Salamul, roşiile proaspete, laptele şi merele, creșteri semnificative de preț

APIA: 600 de mii de fermieri autorizați pentru plăți în avans

„Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăţi în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”, menţionează APIA.

Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2020 pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2019, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Vezi și Casoteca.ro/magazin/

- Reclamă -
- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.