Patronul Boromir, unul din principalii jucători pe piața de morărit și panificație, spune că românii preferă tot mai mult produsele fresh. La pâine, de exemplu, a crescut semnificativ cererea de pâine proaspătă în detrimentul celei feliate.
Compania din Râmnicu Vâlcea achiziționează în general grâu din producția internă, despre care Boromiz spune că de câțiva ani este de foarte bună calitate. În acest an, grâul a fost cumpărat la un preț mediu de 70 de bani pe kilogram, după cum a declarat la Indagra Constantin Boromiz, proprietarul companiei.
7% din afaceri la export
În 2014, Boromir a avut o cifră de afaceri de aproximativ 130 milioane de euro, un nivel pe care Constantin Boromiz speră să fie atins și în acest an. Circa 7% din cifra de afaceri reprezintă exportul, principalele piețe vizate fiind țările în care trăiesc comunitățile de români.
Grupul Boromir deține societăţile BOROMIR IND Rm. Vâlcea, BOROMIR PROD SA Buzău şi Moara Cibin din SIBIU, la care se adaugă puncte de lucru la Deva, Hunedoara, Iaşi și Slobozia. Numărul angajaților se ridică la 800.
[…] Sursa: Agroteca […]