Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au însumat 15,7 miliarde lei

0
- Reclamă -

Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au însumat 15,7 miliarde lei, în cursul anului 2020, echivalentul a circa 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB), cele mai mari investiţii fiind înregistrate în domeniul gestionării apelor uzate la administraţia publică, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

Conform statisticii oficiale, la nivel naţional, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost consemnate pe domeniul gestionării deşeurilor la producătorii specializaţi, acestea reprezentând 71,6% din totalul cheltuielilor pe gestionarea deşeurilor.

În acelaşi timp, cele mai mari investiţii pentru protecţia mediului au fost înregistrate în domeniul gestionării apelor uzate la administraţia publică, respectiv 79,7% din totalul investiţiilor pe acest segment.

De asemenea, investiţiile administraţiei publice au cea mai mare pondere în totalul investiţiilor pentru protecţia mediului (54,5%), fiind urmate de investiţiile producătorilor nespecializaţi (31,0%) şi de cele ale producătorilor specializaţi (14,5%).

Potrivit sursei citate, producătorii nespecializaţi au înregistrat cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului în domeniul „producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă” (33,8%), în sectorul „industria prelucrătoare” (23,7%) şi în sectorul „captarea, tratarea şi distribuţia apei” (19,2%).

- Reclamă -

Cele mai mari avantaje ale fermierilor asociați în cooperative

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.