vineri, 13 decembrie 2024

Cele mai citite

Cireșele din Păulești, Prahova, 15 lei un kg

Cireșe ca în Păulești, comuna cu locuințe premium la Nord de Ploiești, e greu să găsești în România. În fiecare lună mai, ploieștenii se bucură de cireșe la prețuri acceptabile dacă sunt dispuși să meargă 10 minute cu mașina.

Maria Enache, producătoare: Să știți că merg. Cu 15 lei kilogramul merg, dar se culeg foarte greu, că sunt micuțe acum, primele cireșe de mai.

Alexandru Matei, producător: Am avut cîțiva clienți, că avem și marfă proaspătă. Au fost cam micuțe anul ăsta pentru că nu a plouat. Sperăm să mai plouă, pentru că urmează pietroasele de mai, alea sunt mai mari puțin.

- Publicitate -

Sătenii din Păulești se plâng că găsesc cu greu ajutoare pentru cules.

Steliana Ioniță, producătoare: Am alergat după ele, de dimineața până la 12 nu am strâns decât o găleată de cireșe. E muncă, să știți, și la cireșe.

Cireșe la preț de bijuterii. Intră în țară la 6 lei/kg și sunt vândute cu 150 lei

Primarul comunei Păulești spune că anul acesta a anulat Festivalul Cireșelor și din lipsa fondurilor, dar și din cauza pandemiei, pentru că spațiul în care era organizat era prea mic pentru cei 2.500 de vizitatori pe care îi aduna în anii trecuți. A stabilit un set de măsuri pentru localnici, pentru ca aceștia să își poată vinde producția.

Tudor Sandu: „Toate persoanele care furnizează cireșe sunt cele care sunt de-a lungul drumului județean și care sunt și la distanța necesară. Le-am explicat că trebuie să fie la 3 metri de acostamentul drumului, ca să nu fie niciun fel de probleme și de-a lungul drumului județean este spațiu, ca cei care trec pe DJ să poată să parcheze în afara spațiului carosabil, ca să nu avem niciun fel de probleme. S-au scos certificate de producător.”

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles