Cultivatorii de cartofi vor un program dedicat

1
cartofi
producatori de cartofi
- Reclamă -

Cultivatorii de cartofi solicită ajutor pentru eventuale investiții în depozite.

 

Astfel, este necesar un program de tipul «Primul Siloz», care să fie, de fapt, «Primul Depozit», consideră Romulus Oprea, preşedintele Fede­raţiei Naţionale Cartoful din România. „Cum s-a făcut programul «Primul Siloz» pentru cultivatorii de cereale, ar trebui să vorbim şi despre primul depozit de cartofi, care poate să schimbe poziţia fermierului român pe piaţă şi să nu vândă doar imediat după recoltare, ci şi să păstreze marfa şi să o vândă mai târziu“, a afirmat Romulus Oprea în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi.

El a adăugat că acest program este necesar pentru că s-au schimbat obiceiurile de consum, iar piaţa cere constanţă, pe care producătorii nu o pot susţine, pentru că nu sunt toţi ca­pi­talizaţi şi nu pot face investi­ţii mari. Acesta a com­pletat că dacă în urmă cu câţiva ani consumatorii îşi cum­părau cartofi toamna şi îi depozitau în beci, iar apoi aveau toată iarna, în prezent merg constant la super­market, chiar şi cei din oraşele mai mici, şi cumpără cantita­tea de care au nevoie, circa 1-3 kg. Astfel, dacă produ­cătorii români nu pot păstra cartofii – perisabili – în con­diţii optime, se importă o canti­tate însemnată pentru a satisface cererea.

Direcţiile Agricole Judeţene vor ajuta legumicultorii la completarea actelor pentru accesarea ajutoarelor

 

- Reclamă -
- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Cultivatorii de cartofi solicită ajutor pentru eventuale investiții în depozite.   Astfel, este necesar un program de tipul «Primul Siloz», care să fie, de fapt, «Primul Depozit», consideră Romulus Oprea, preşedintele Fede­raţiei Naţionale Cartoful din România. „Cum s-a făcut programul «Primul Siloz» pentru cultivatorii de… Cititi mai multe aici: Cultivatorii de cartofi vor un program dedicat […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.