Daea crede că soiurile românești de roșii câștigă teren

1
monoproductia legume-madr
- Reclamă -

Soiurile românești de roșii câştigă tot mai mult teren deoarece sunt mai gustoase şi preferate de consumatori, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Suntem la început cu promovarea soiurilor româneşti. Am fost la Buzău, cu câteva săptămâni în urmă, unde într-o armonie perfectă între cercetare şi producători am putut constata că această preocupare s-a dezvoltat la nivelul ţării, din ce în ce mai multe soiuri. Anul trecut s-au validat, s-au omologat 14 soiuri la Buzău şi în alte zone ale ţării – la Suceava, în partea de sud, la Izbiceni, la Poiana Mare sunt preocupări în această direcţie – şi soiurile româneşti din ce în ce mai mult câştigă teren, şi pe bună dreptate, pentru că sunt tomate mai gustoase şi preferate de consumatori”, a declarat Petre Daea.

Citește și Culturile de roşii de toamnă au fost atacate de „Tuta absolută;

Ministrul Agriculturii a arătat că şi în Piaţa Cuza Vodă din Târgu Mureş, în care s-a aflat într-o vizită, au existat producători care i-au spus că nu au reuşit să realizeze producţia întreagă prevăzută pentru ciclul I în programul de tomate, din cauza vremii reci. El a adăugat că le-a spus acestora că legea le permite să realizeze producţia restantă în ciclul al doilea.

„Legea prevede acest lucru, că dacă nu poţi să realizezi în ciclul I cele două tone. Poţi să completezi în ciclul II cele două tone, diferenţa de producţie până la două tone, în aşa fel încât să poţi beneficia de cei 3.000 de euro pentru o mie de metri pătraţi, care înseamnă un ajutor deosebit dat de Guvern pentru oamenii aceştia care lucrează foarte mult şi se străduiesc să obţină producţii foarte bune. Aţi observat şi dumneavoastră ce tomate deosebite aveau şi vedem, ne întâlnim cu roşiile româneşti. Până acum trei ani căutai mult şi nu găseai tomate româneşti, iată că acum mesele sunt pline de la un loc la altul, fie că sunt din partea de sud a ţării, fie că sunt oamenii de aici. (…) Suntem alături de munca lor şi, în respect faţă de această muncă, le asigurăm subvenţiile la timp. Şi, iată, în această perioadă, noi în România avem în jur de 20.000 de producători de tomate, faţă de 8.000 cât au fost la începutul programului, în 2017. Este un succes pe care îl conservăm ca atare şi îl dezvoltăm în perspectivă, ştiindu-se că anul viitor va continua acest program’, a subliniat Petre Daea.

El şi-a exprimat speranţa să fie cât mai mulţi producători înscrişi în acest program de încurajare a cultivării tomatelor, iar consumatorii să aibă tomate tot timpul anului şi să poată beneficia de rezultatele muncii producătorilor români, care obţin produse foarte bune şi gustoase.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a cumpărat din Piaţa Cuza Vodă din Târgu Mureş fasole verde, roşii, porumb pentru fiert, produse lactate şi cârnaţi de oaie. El a fost însoţit de prefectul de Mureş, Mircea Duşa.

- Reclamă -

Citește și Roşiile româneşti au ajuns în pieţe

„Am ţinut cu tot dinadinsul să vin prin piaţă, fiindcă aşa procedez, mă duc în piaţă să stau de vorbă cu producătorii, să cumpăr ceea producătorii prezintă. Aici, într-o piaţă bogată şi ieftină, m-am întâlnit cu producători din partea de sud a ţării, dar şi cu cei din zonă, cu diverse produse foarte bune şi la un preţ convenabil pentru consumatori. Mi-au spus că sunt mulţumiţi, alţii mi-au spus că există încă acea concurenţă între cei care vând legume luate luate din altă parte, cu alte cuvinte, între comerciant şi producător. Tot timpul au fost aceste dispute şi tot timpul căutăm să le reglăm în aşa fel încât (…) consumatorul să câştige. (…) Şi la producători şi la comercianţi am văzut produse proaspete şi foarte bune”, a precizat Daea.

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.