Deficit de aproape două miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare

1
- Reclamă -

România a încheiat anul 2020 cu un deficit de aproape două miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în condiţiile în care importurile au urcat până la 8,9 miliarde de euro, iar exporturile s-au diminuat până la 6,9 miliarde de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„Seceta pedologică din anul agricol 2019-2020 a afectat sectorul agroalimentar atât în ceea ce priveşte producţiile, cât şi exporturile, astfel încât deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare în anul 2020 a fost de 1,937 miliarde euro, în creştere cu 58,1% faţă de 2019. Adâncirea deficitului schimburilor agroalimentare a fost determinată, în special, de scăderea puternică a exporturilor de grâu, porumb, seminţe de floarea-soarelui şi boabe de soia”, susţin reprezentaţii Ministerului Agriculturii.

Numai cu statele UE, deficitul a depăşit 3,175 miliarde de euro (2,654 miliarde de euro în 2019), în timp ce excedentul înregistrat cu ţările extracomunitare a coborât la 1,236 miliarde de euro anul trecut, de la 1,428 miliarde de euro în 2019.Potrivit sursei citate de Agerpres, valoarea exporturilor s-a diminuat cu 2,9% în 2020, însumând 6,99 miliarde de euro, în timp importurile au crescut din punct de vedere valoric cu 6%, până la 8,92 miliarde de euro.

Exporturile în ţările UE s-au cifrat la 4,4 miliarde euro (4,57 miliarde euro în 2019), iar în ţările terţe au totalizat 2,58 miliarde euro (2,62 miliarde euro în 2019). În ceea ce priveşte valoarea importurilor din spaţiul comunitar, aceasta a urcat la 7,58 miliarde de euro, faţă de 7,22 miliarde de euro în anul precedent, în timp ce pe zona non-UE a fost consemnată o sumă de 1,346 miliarde de euro, în creştere cu 12,1% comparativ cu anul 2019 (1,2 miliarde euro).

185 de țestoase descoperite într-o valiză pe aeroportul din Galapagos

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.