”Dublul standard este o realitate, nu o ficţiune”

2
- Reclamă -

Dublul standard este o realitate, nu o ficţiune şi de aceea am propus un amendament pentru completarea Directivei europene 29/2005, prin care se interzice comerciantului să practice calitate dublă a produselor, fiind stabilite şi amenzi de cel puţin 4% din cifra de afaceri sau cel puţin două milioane euro, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Ştim foarte bine că dublul standard este o realitate şi nu este o ficţiune. Este o realitate pentru că a putut a fi constatat în mai multe ţări ale Uniunii Europene, în mod deosebit în ţările din partea de est.(…) Am propus un amendament pentru completarea directivei 29 din 2005 (…) care pune în spaţiul juridic acea prevedere prin care se interzice cu desăvârşire de către orice comerciant, indiferent unde se află el, să practice calitate dublă a produsului. Cu alte cuvinte, în acelaşi lot să fie aceeaşi calitate, indiferent unde pleacă, că pleacă în Belgia, că pleacă în Germania, că pleacă în România, şi să se respecte întocmai. Măsurile coercitive pentru nerespectare sunt extrem de puternice, stabilindu-se în actul normativ amenzi care înseamnă cel puţin 4% din cifra de afaceri sau, dacă nu poţi să determini cifra de afaceri, să fie de cel puţin două milioane de euro”, a spus Petre Daea.

El a precizat că, pe plan naţional, există în acest sens două direcţii de acţiune, respectiv continuarea şi intensificarea controalelor şi programul de creştere a producţiei româneşti.

„Pe plan naţional avem două direcţii de acţiune. În primul rând acest control pe baza legilor pe care le avem. Continuăm controalele şi le intensificăm la toate produsele care sunt puse pe piaţă în România. În al doilea rând, avem acest program de creştere a producţiei şi de realizare a unor produse româneşti care sunt mult mai valoroase, în special produse din legumicultură şi fructe, produse pe care să le realizăm şi sa le punem în contrapartidă pe piaţă consumatorului, în aşa fel încât să descurajăm aceste produse din afara ţării, apreciind calitatea deosebită pe care le au produsele româneşti”.

Citește și: Împăduriri în Harghita: primul pas este de 300 de hectare

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.