Împăduriri în Harghita: primul pas este de 300 de hectare

4
lions-împădurire
- Reclamă -

300 de hectare vor fi împădurite în această primăvară de Direcția Silvică, o parte din suprafețe făcând parte din fondul forestier de stat, iar o altă parte din cel privat administrat de această instituție.

Directorul Direcţiei Silvice (DS) Harghita, Cătălin Mutică, a precizat, pentru AGERPRES, că se vor împăduri 295 de hectare, din care 129 vor fi regenerări naturale, unde silvicultorii nu intervin decât mai târziu, pentru a menţine puieţii, iar pe 166 de hectare se vor face plantări efective.

Din cele 129 de hectare care se vor regenera natural, 15 hectare se află în fondul forestier de stat şi 114 ha sunt suprafeţe private, administrate de Direcţia Silvică, iar din suprafaţa totală de 166 de hectare pe care se vor planta puieţi, 40 de hectare sunt suprafeţele de stat, iar 126 sunt doar administrate de această instituţie.

Citește și Fonduri de de 115.995.314 euro pentru împăduriri

În plus, la fel ca în fiecare an, se vor mai executa şi lucrări de completări ale plantaţiilor deja existente.

Potrivit sursei citate, până în prezent, la nivel de judeţ deja s-au împădurit aproximativ 40 de hectare, plantările fiind făcute de firme atestate în domeniu.

Pentru campania de împădurire din acest an se vor folosi 754.000 de puieţi forestieri, majoritatea fiind produşi în pepinierele proprii ale Direcţiei Silvice Harghita.

- Reclamă -

Cei mai mulţi puieţi, respectiv 636.000, sunt din specia molid, restul fiind larice, gorun, fag sau paltin de munte.

Cătălin Mutică a precizat că împădurirea este o activitate emblematică pentru silvicultori şi şi-a exprimat bucuria că, în ultima perioadă, se alătură campaniilor derulate de Direcţia Silvică şi organizaţii guvernamentale sau unităţi de învăţământ.

În Harghita, campania de împădurire începe mai târziu cu o lună decât în alte judeţe, din cauză că în luna martie, când se declanşează campania la nivel naţional, încă se semnalează fenomenul de îngheţ în fondul forestier, iar zăpada încă nu este topită.

Citește și Panzer Santa Fe de Hyundai, SUV nobil și 200 de Cp

- Reclamă -

4 comentarii

  1. […] 300 de hectare vor fi împădurite în această primăvară de Direcția Silvică, o parte din suprafețe făcând parte din fondul forestier de stat, iar o altă parte din cel privat administrat de această instituție. Directorul Direcţiei Silvice (DS) Harghita, Cătălin Mutică, a precizat, pentru AGERPRES,… Cititi mai multe aici: Împăduriri în Harghita: primul pas este de 300 de hectare […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.