Industria locală a mezelurilor a intrat în epoca tranzacțiilor, după câte se pare, procesul de consolidare făcându-se tot mai simțit, multinaționalele prezente în România încercând să-și consolideze astfel poziția.
După ce liderul pieței interne, Caroli Foods, a intrat în portofoliul mexicanilor de la Sigma Alimentos, iată că o nouă tranzacție ar putea avea loc. Grupul chinez WH, companie cate deține Smithfield Foods, proprietarul Smithfield Foods, cea mai mare companie de creștere a porcinelor și procesare a cărnii de porc din lume, prezentă și în România, va achiziționa două firme românești care produc și comercializează mezeluri – Elit SRL și Vericom SRL – valoarea tranzacției nefiind dată publicității, transmite Reuters.
WH Group Ltd își extinde astfel operațiunile pe piața din Europa. Tranzacția trebuie însă să fie aprobată și de autoritățile de reglementare, după cum a informat grupul chinez.
Citește și: Importurile de carne de porc, creştere susţinută. Deficitul agroalimentar se apropie de 1 miliard de euro
Elit și Vericom, controlate de omul de afaceri Dorin Mateiu, operează trei facilități de procesare a cărnii, cinci centre de distribuție în România și au aproximativ 12.000 de clienți. Producătorul de mezeluri Elit din Alba Iulia este un jucător important pe piața românească, cu o activitate de circa două decenii.
WH Group se află în plin proces de expansiune. În august, prin intermediul Smithfield, chineii au achiziționat în Polonia companiile Pini Polska, Hamburger Pini și Royal Chicken, ca parte a eforturilor de extindere pe piața din Europa.
Pe plan local, Smithfield Ferme operează 46 de ferme active în județele Timiș și Arad, la care se adaugă patru unități de creștere suine și două fabrici ultramoderne de nutrețuri combinate.
Sursă foto: www.mezeluri.ro
Propecia Effectiveness Testicular Pain viagra online pharmacy Venlafaxine 150mg No Rx Pastillas De Viagra