Peste 450 de fermieri şi procesatori vor participa la Farm Food Forum

0
- Reclamă -

Federaţia Naţională PRO AGRO organizează Farm Food Forum, în perioada 8 – 9 mai 2018. Evenimentul ce va avea loc în complexul Ana Hotels din Poiana Braşov şi va reuni 450 dintre cei mai influenţi fermieri şi procesatori din industria alimentară.

Tema centrală a congresului va fi ‘Politica Agricolă Comună (PAC) 2021-2027’, având în vedere că pe parcursul deţinerii preşedinţiei U.E. de către România, PAC va fi cel mai important dosar pe care ţara noastră îl va gestiona din punct de vedere al sectorului agricol. România face parte din cele 6 mari state din U.E. în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă – 13,9 milioane hectare.

În prima zi (8 mai) se vor desfăşura 3 ateliere, începând cu ora 13:00, destinate zootehniei şi industriei alimentare, agriculturii vegetale şi acvaculturii. Atelierele sunt destinate profesioniştilor din domeniile menţionate interesaţi să intre în dialog cu autorităţilor competente. În cadrul lor vor fi discutate teme propuse de asociaţiile de resort din federaţia PRO AGRO şi se vor căuta soluţii la problemele cu care se confruntă sectoarele respective. De asemenea, atelierele sunt şi locurile în care partenerii evenimentului îşi vor putea prezenta servicii şi produsele destinate fermierilor si procesatorilor. A doua zi (9 mai), începând cu ora 10:00, Ziua Europei va fi marcată de prezenţa în cadrul şedinţei comune a Federaţiei Naţionale PRO AGRO a invitaţilor de marcă precum Cosmin Marinescu – consilier prezidential, Petre Daea – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Joseph Daul – presedintele Partidului Popular European, Pekka Pesonen – secretar general Copa-Cogeca, José Manuel Cebollada Sebastián – vicepresedinte ASAJA, Alexandru Stănescu – preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor şi Valeriu Tabără – preşedinte ASAS. Lor li se vor alătura Emil Dumitru – preşedinte Federaţia Naţională PRO AGO, Adrian Pintea – director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultura, Adrian Chesnoiu – director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor în Agricultură, Dorin Enache – director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov, Arnaud Perrein – preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România, Marian Jean Marinescu – europarlamentar, Laurenţiu Rebega – europarlamentar, Mihai Ţurcanu – europarlamentar, Daniel Buda – europarlamentar, Daniel Constantin – deputat, Cristian Găină – consultant fonduri europene, Dorin Cojocaru – presedinte al Asociatiei Procesatorilor din Industria Laptelui din România, Gabriel Razi – jurnalist şi vicepreşedinţii Federaţiei Naţionale PRO AGRO.

Citeşte şi:România va fi favorizată de Politica Agricolă Comună şi după 2020

 

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.