La mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, vânzarea terenurilor este o temă de discuţie care continuă să incite spiritele. Din păcate, ce a fost de vândut s-a dat de mult şi a ajuns pe mâna străinilor, care controlează o mare parte din suprafaţa ţării. Unii spun chiar că în cinci ani străinii vor ajunge să deţină tot pământul României.
Date oficiale despre suprafeţele de terenuri deţinute de străini în România nu prea există sau dacă da, nu sunt făcute publice. Potrivit unui studiu realizat de Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul Comisiei Europene, străinii au ajuns să deţină undeva la 40% din suprafeţe, iar fenomenul de acaparare continuă.
Dacă în urmă cu aproximativ un deceniu străinii cumpărau, în general, suprafeţe mari, acum lupta se dă pentru fiecare bucată de pământ, nu de alta dar nu prea mai sunt terenuri de vânzare. Iar fiecare bucăţică contează, pentru că în curând nu se va mai găsi nimic disponibil pe piaţă. Cât despre preţuri, după evoluţia spectaculoasă din ultimii ani – creşterea a fost în general de la 1.500 euro până la 4-5.000 euro, fără să vorbim de excepţii – se pare că acum s-au stabilizat.
“Preţurie s-au stabilizat, însă nu mai e teren de vânzare. Preţurile variază între 3.000 şi 5.000 de euro, însă la noi nu mai găseşti terenuri compacte“, spune Ilie Dan, un cunoscut fermier din Ilfov.
Cei care vând sunt în general bătrâni sau persoane cu dificultăţi financiare.
Încep să apară noii proprietari
Lipsa unei legislaţii bine pus la punct şi dezinteresul autorităţilor faţă de fenomenul acaparării terenurilor de către străini nu au făcut decât să agraveze situaţia odată cu trecerea timpului. Aşa se face că mulţi proprietari cu acte în regulă s-au trezit că nu pot să-şi lucreze terenurile aflate acum în proprietatea unor străni, care prin diverse tertipuri, mână în mână cu tot felul de avocaţi şi intermediari sau oameni de prin primării au reuşit să le ia pământul.
Ilie Dan, de exemplu, a pierdut din administrare nu mai puţin de 300 ha de terenuri compacte, care au ajuns pe mâna unor israelieni, preocupaţi mai mult de sectorul imobiliar decât de agricultură.
“Eu cred că în general, prin 2005-2006 s-au vândut suprafeţe mari, dar abia acum au ieşit la suprafaţă proprietarii. Aceştia au venit după 5-6 ani, iar mulţi s-au trezit că li s-a luat terenul, deşi nu li s-a anulat titlul de proprietate şi nu li se pot da terenuri în altă parte, situaţia este de-a dreptul complicată“, povesteşte Ilie Dan.
La el, de exemplu, la Vărăşti, oamenii au vândut în urmă cu câţiva ani hectarul cu 50 milioane de lei vechi, în timp ce acum preţul este de 3.000-5.000 euro/ha, cu observaţia că nu mai există teren de vânzare.
Şi la Vaslui se întâmplă cam la fel. Străinii, un neamţ şi un danez sunt principalii colecţionari de terenuri în zona Huşi, au ajuns să se bată chiar şi pentru jumătate de hectar, la preţuri care ajung şi la 2.000 de euro. În general, nivelul este de 4.000-5.000 de euro/ha, comparativ cu 1.500 euro/ha, în urmă cu cinci ani.
În Dolj, în schimb, preţurile de vânzare pornesc de la 7.000-8.000 de lei hectarul şi ajung chiar şi la 12.000-13.000 lei/ha, în funcţie de amplasarea terenurilor şi de fertilitatea lor, susţine Mihai Bogdan Stancu, un agricultor care lucrează circa 3.000 ha în zonă.
Acesta declară că pentru achiziţia unui hectar de teren nu se justifică o sumă mai mare de 100 milioane de lei, care se amortizează abia peste 7-8 ani. 80% din cei care cumpără terenuri în zonă sunt străini.
Toată lumea va vinde la un preţ de nerefuzat
‘’În cinci ani tot pământul va fi cumpărat, pentru că toată lumea va vinde la un preţ de nerefuzat’’, susţine Stancu.
El spune că nu trebuie să ne panicăm de o asemenea perspectivă, pentru că se va întâmpla şi la noi ceea ce deja se petrece în întreaga lume. Acesta este cursul istoriei, evoluţia firească a lucrurilor.
“Am vorbit cu un francez şi mi-a zis că la ei vin fondurile de investiţii şi cumpără ferma cu tot. Dacă vei să lucrezi pentru ei în continuare, bine, dacă nu, angajează pe altcineva. Se oferă zeci de milioane pe firme, cu pământ, cu utilaje, cu tot“, spune Stancu.
Antreprenorul oltean declară că este vorba de o etapă firească în viaţa unei companii deoarece la un moment dat nu mai are capacitatea să se dezvolte. Ori atunci are două variante, fie să se transforme într-o societate pe acţiuni şi să atragă capital, fie să vândă.
‘’Prostia României a fost că nu s-a vândut totul în 1990, organizat şi pe bani mulţi. Acum dăm totul pe nimic numai să păstrăm locurile de muncă. Pământul nu îl poate lua nimeni, doar profitul îl poate duce’’, spune Stancu, care este de părere că pământul trebuie tratat ca o investiţie imobiliară.
Ce are statul de câştigat?
Agricultorul doljean susţine că dacă se vând terenurile, chiar şi de trei ori pe an dacă se schimbă proprietarul, este bine deoarece statul încasează taxele de vânzare. Un alt avantaj este faptul că terenurile se vor comasa şi nu, în ultimul rând, că vor veni firme puternice din afară care vor realiza o agricultură performantă în România, iar angajaţii vor avea salarii rezonabile. Vi se pare plauzibilă o asemenea perspectivă?