Fermierii primesc fonduri europene pentru fermele de măgăriţe

0

Până în 2020, România va investi peste 9,3 miliarde de euro, din care 8 miliarde sunt fonduri europene, pentru a sprijini fermierii care vor să îşi deschidă propria afacere. Cereri au fost depuse atât pentru înfiinţarea unor ferme de iepuri, dar şi de oi, măgăriţe, pui de carne sau vaci. Cele mai populare şi mai profitabile au fost în 2017 fermele de animale crescute pentru laptele lor.

Ferma de măgăriţe se numeră printre afacerile cele mai rentabile. În Transilvania sunt două asemenea ferme. Una este în judeţul Bihor, iar a doua în judeţul Cluj, satul cu cei mai mulţi măgari fiind Sânmihaiu Almaşului, judeţul Sălaj.

Laptele de măgăriţă se vinde şi cu 100 de lei/litru, iar un kilogram de brânză se obţine din 25 de litri de lapte și se vinde la preţul de 1.000 de euro pe kilogram. O măgăriţă dă în medie un litru de lapte pe zi, în timp ce o vacă dă 10-12 litri.

În străinătate, din laptele de măgăriță se prepară lichioruri, săpunuri și creme fine. De exemplu, un italian a reînviat tradiția veche de mii de ani, oferind doritorilor o baie într-o cadă cu lapte de măgăriță. Prețul unei astfel de băi, care durează două ore, este de 20.000 de euro. Italianul are foarte multe comenzi, nereușind să onoreze toate cererile, din cauză că nu are lapte de măgăriță suficient.

Acesta este recomandat în ameliorarea unor afecţiuni precum astmul sau tusea seacă. În comparaţie cu alte tipuri de lapte, laptele de măgăriţă este cel mai apropiat la gust şi compoziţie cu laptele matern, pe baza nivelului pH-ului şi a profilului nutriţional.

Laptele de măgăriţă  este bogat în vitaminele A, B1, B2, B6, C, D, E. Este un lapte uşor de digerat și conţine mai puţine grăsimi decât laptele de vacă, plus un nivel ridicat de Omega 3 şi Omega 6 care ajută la scăderea nivelului de colesterol.

Citește și Carnea de bibilică, de la business, la beneficii pentru organism

Pe piaţă mai rezistă fermele care se ocupă de creşterea prepeliţelor pentru ouă şi carne. Potrivit unor informaţii oficiale transmise de surse guvernamentale, cele mai căutate şi mai profitabile proiecte din domeniul agriculturii, pentru care fermierii au depus cereri de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, implică înfiinţarea unor ferme de animale crescute pentru lapte şi pentru fabricarea lactatelor.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here