Trei importante universități agronomice din România vor lansa primele centre de extensie agricolă, oferind fermierilor consultanță și instruire practică după modelul consacrat din SUA, potrivit unui comunicat de presă.
Fermierii români adoptă bune practici din agricultura americană printr-un proiect-pilot cu trei universități din trei județe
Inițiativa face parte dintr-un proiect-pilot coordonat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, în parteneriat cu Romanian-American Foundation și University of Georgia (SUA), și va fi implementată în județele Cluj, Timiș și Brașov (zona Făgărașului). Scopul proiectului este de a crea o legătură mai strânsă între fermieri, universități și rezultatele cercetării științifice.
„Universitățile americane oferă servicii de consultanță agricolă pentru fermieri, firme și comunități locale. Ele conectează nevoia de informație cu expertiza, leagă cercetarea de practica la firul ierbii și mobilizează fonduri din surse multiple. Acesta este modelul pe care l-am adaptat în România”, au explicat experții americani implicați în proiect la evenimentul de lansare de pe 4 iunie, de la USAMV București.
Fermierii din județele Cluj, Timiș și Brașov vor primi sprijin direct din partea Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca, Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Universității de Științele Vieții din Timișoara, cu implicarea profesorilor instruiți în Statele Unite. Zece cadre didactice au petrecut deja câte șase luni la University of Georgia pentru a se familiariza cu modelul american de extensie agricolă.
„Am format deja a treia generație de fellows și ne bucurăm că, alături de universitățile agronomice, s-au alăturat inițiativei și Universitatea Politehnică din București și Academia de Studii Economice. Agricultura de precizie și consultanța economică devin din ce în ce mai importante pentru fermieri”, a declarat Roxana Vitan, președinta Fundației Româno-Americane, finanțatorul programului.
Vezi și: Cum să recunoști când anvelopele tale de vară sunt uzate și trebuie schimbate?
Pe lângă pregătirea cadrelor didactice, partenerii americani au realizat și un amplu studiu pe un eșantion de 1.000 de fermieri români, pentru a înțelege nevoile reale din teren. „Le recomand fermierilor să apeleze cu încredere la universitățile din apropiere. Acolo se găsesc expertiza, laboratoarele și experiența necesare, iar mediul academic este cu adevărat deschis către colaborare”, a declarat Marton Balogh, directorul Fundației Civitas.
Modelul implementat se bazează pe o cooperare multidisciplinară extinsă. „Lucrăm împreună cu ministerele, Academia Română și Academia de Științe Agricole. Formarea nu mai poate rămâne izolată în turnuri de fildeș – ea trebuie să se bazeze pe dialog direct cu fermierii”, a subliniat Cornel Cătoi, rectorul USAMV Cluj.