Italia nu va mai fi cel mai mare producător mondial de vin în 2023

1
viță de vine, Spania
- Reclamă -

Italia nu va mai fi cel mai mare producător mondial de vin în 2023, spun specialiștii. Pentru prima dată după foarte mulți ani, Italia va fi depășită cantitativ de Franța, scrie cotidianul italian Il Sole 24 Ore, citat de Rador.

Analiza asociației agricole Coldiretti privind recolta în curs de-a lungul Peninsulei și dincolo de Alpi s-ar putea încheia cu o depășire istorică în ceea ce privește cantitatea. În Italia – subliniază Coldiretti – se estimează o scădere a producției de 14%, în jur de 43 de milioane de hectolitri față de cele 50 de milioane înregistrate sezonul trecut, rezultat care ar face ca 2023 să devină unul dintre cei mai slabi ani din istoria podgoriei italiene din ultimul secol, alături de 1948, 2007 și 2017.

Vezi și Domeniile Ostrov Reserve LEGIO, vinuri multiplu medaliate în România, Anglia, Franța și Germania (Video)

În timp ce în Franța, în ciuda pagubelor cauzate de mucegai și de secetă, conform estimărilor serviciului de statistică al Ministerului Agriculturii francez, recolta ar trebui să fie între 44 și 47 de milioane de hectolitri, în concordanță cu media pentru perioada 2018-2022, iar Spania ar trebui să rămână pe locul trei, cu aproximativ 36 de milioane de hectolitri.

Provocarea ține mai ales de valorizarea producției care în Italia se preconizează a fi de calitate și poate conta pe 635 de soiuri înregistrate în registrul viței de vie, dublu față de cele franceze. De altfel, tot conform datelor Coldiretti, procesul de calificare a vinului Made in Italy este confirmat și de succesul exporturilor în Franța.

Recoltarea va continua să fie inflențată de evoluția temperaturilor și a precipitațiilor și de impactul schimbărilor climatice.

Vinificatorii vor trebui să fie din ce în ce mai atenți la alegerea momentului potrivit pentru recoltare și prelucrare în pivniță, într-un proces care a început deja în august cu strugurii pentru vinul spumant Pinot și Chardonnay și care – subliniază Coldiretti – continuă în lunile septembrie și octombrie cu strugurii Glera pentru Prosecco și cu marii struguri roșii autohtoni Sangiovese, Montepulciano, Nebbiolo și se încheie în noiembrie cu strugurii Aglianico și Nerello cultivați pe o suprafață de 658.000 de hectare la nivel național.

- Reclamă -

Vinul italian reprezintă un patrimoniu cultural, istoric și economic- subliniază Coldiretti – este o parte integrantă a dietei mediteraneene și are zece mii de ani de istorie, primele descoperiri fiind făcute în Sicilia cu 4100 de ani înainte de Hristos.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Italia nu va mai fi cel mai mare producător mondial de vin în 2023, spun specialiștii. Pentru prima dată după foarte mulți ani, Italia va fi depășită cantitativ de Franța, scrie cotidianul italian Il Sole 24 Ore, citat de Rador. Analiza asociației agricole Coldiretti privind… Cititi mai multe aici: Italia nu va mai fi cel mai mare producător mondial de vin în 2023 […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.