Legislație nouă în domeniul reproducției animalelor

0

Consiliul European a adoptat o nouă legislație în ceea ce privește condițiile zootehnice și genealogice referitor la creșterea, comerțul și intrarea în UE a animalelor de reproducție cu pedigree, a porcilor de reproducție hibrid și a produselor lor germinale (reglementari privind “reproducția animală”), potrivit unui accord în primă lectură la Parlementul European (PE-CONS 3/16).

Noua reglementare constituie un cadru legal unic mai complet ținând cont de “vârful”  reproducției animale, păstrându-se resurse genetice animale importante. Trebuie reținut faptul că firmele care au activități de reproducție și operații de reproducție vor trebui să stabilească criterii specifice pentru a obține recunoașterea și aprobarea programelor lor de reproducție de către autoritățile naționale, ele urmând să constitue astfel coloana vertebrală a reglementării.

Noua legislație are drept obiectiv ameliorarea funcționării pieței interne și a comerțului cu țările terțe. Ea include legi specifice cu privire la promovarea unor specii amenințate și dispoziții care să țină cont de specificul filierei de reproducție la cai. Dat fiind faptul că reproducția animală nu ar trebui să fie vizată de controalele oficiale, în prezent în curs de discuție între Consiliul și Parlamentul European, noua reglementare va include propuneri cu privire la controalele oficiale personalizate pe filiera reproducerii animale. Consiliul și Parlementul European au realizat un accord politic provizoriu cu privire la această reglementare care datează din 18 decembrie 2015.

“Reproducția animală este un sector dominat de companii multinațioanele, care învârt afaceri de milioane de euro pe tot globul. România este deficitară în ce privește genetica animală, importurile anuale ridicându-se la peste 1 miliard de euro”, după cum a declarat fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here