Bugetul aferent Submăsurii 4.1.1. – Investiții în exploatații agricole a fost suplimentat, în așa fel încât toate proiectele declarate eligibile să poată fi susținute financiar pentru implementare, a anunțat, joi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Majorarea bugetului a fost posibilă în urma demersurilor derulate de Autoritatea de Management pentru PNDR 2014-2020 și Planul Strategic PS PAC 2023-2027.
Astfel, disponibilul actual aferent SM 4.1.1 ‘Investiții în exploatații agricole’ va putea acoperi finanțarea tuturor proiectelor cu statut de ‘eligibil – fără finanțare’
MADR recomandă tuturor beneficiarilor care au depus proiecte și au fost declarați eligibili – fără finanțare să pregătească toate documentele necesare pentru implementarea proiectelor, respectând etapele prevăzute în procesul de contractare și implementare a proiectelor.
ICDCRM dorește să devină un laborator de referință privind produsele apicole
Pentru informații suplimentare privind pașii următori, MADR recomandă beneficiarilor să urmărească comunicările oficiale de pe paginile de web ale MADR și ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).