Mii de hectare cultivate cu porumb sunt compromise

1
- Reclamă -

Mii de hectare cultivate cu porumb sunt compromise în judeţul Arad din cauza secetei profunde, fără precedent în ultimii 30 de ani, autorităţile estimând că producţia ar putea fi mai mică de jumătate faţă de anii anteriori, chiar dacă ar începe să cadă precipitaţii, în timp ce şi alte culturi sunt afectate.

 

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Arad, Ioan Martin, a declarat  că zilnic se înregistrează de la fermieri cereri de evaluare a pagubelor produse de secetă, deocamdată cele mai multe din zona Nădlac, unde sunt şi terenurile cele mai fertile din judeţul Arad.

Doar din zona Nădlac au fost înregistrate, în ultimele două săptămâni, 60 de cereri care vizează o suprafaţă de peste 2.000 de hectare de culturi înfiinţate primăvara, în special porumb, dar şi floarea-soarelui sau soia.

„Pe lângă pagubele produse în zona Nădlac, mai avem probleme mari la Semlac, Şeitin sau Pereg, dar şi în alte localităţi. Am început evaluarea acestor pagube şi putem considera că pe terenurile verificate culturile sunt compromise sută la sută. Ne confruntăm cu cea mai pronunţată secetă pedologică din ultimii 30 de ani, care acum afectează culturile înfiinţată în primăvară, dar mai ales porumbul. Chiar dacă ar începe să cadă precipitaţii, situaţia poate putea fi salvată doar pe alocuri. Este foarte probabil să avem pierderi uriaşe, cu o producţie de porumb mai mică de jumătate faţă de anii anteriori, la nivelul întregului judeţ”, a spus Ioan Martin.

Parteneriat între Multivac și Handtmann

Conducerea Direcţiei Agricole se aşteaptă să înregistreze sute de cereri de evaluare a pagubelor, în următoarele săptămâni.

- Reclamă -
- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.