La Ministerul Agriculturii salariile cresc mai repede decât subvențiile

0
- Reclamă -

Bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2017 se ridică la 17,337 miliarde de lei, în creștere cu 83,4% față de 2016, conform proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2017, publicat de Ministerul Finanțelor Publice. Sumele ar urma să se mărească și în anii următori până la 20,165 miliarde de lei în 2018, 20,400 miliarde de lei în 2019 și la 20,417 miliarde lei în 2020.

În acest an, se pare că vor fi bani mai mulți pentru toată lumea, inclusiv pentru personalul instituției, care vor beneficia ca mai toți angajații de la stat, de salarii mai mari. De remarcat faptul că ritmul de creștere a salariilor (8,5%) este mai mare decât în cazul ajutoarelor primite de agricultori (5,43%).

Cheltuielile curente ale MADR sunt estimate la 16,934 miliarde de lei, în creștere cu 147,14% față de anul trecut. Cheltuielile cu personalul se ridică la 602,33 milioane de lei, un plus de 7,72% față de 2016 (559,18 milioane de lei). Pentru salariile de bază ale angajaților MADR au fost alocate 474,242 milioane de lei, o majorare de 8,55% față de anul trecut. Fondurile prevăzute din bugetul de stat pentru acordarea subvențiilor și sprijinirea agricultorilor se ridică la 2,243 miliarde de lei, în plus cu 5,43% față de anul 2016, arată Agerpres.

Mircea Bujor, despre ajutorul de minimis: Ce să vând până la 15 mai, când scot primele roșii?

Pentru proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile din exercițiile financiare încheiate a fost prevăzută de la bugetul de stat o sumă de 4,5 milioane de lei, în scădere cu 95,7% comparativ cu cele 104,5 milioane de lei alocate în 2016. În schimb, pentru proiectele din programele perioadei actuale 2014-2020 au fost estimate fonduri de 13,12 miliarde de lei, o majorare substanțială față de anul trecut, respectiv cu 284,17%.

În programul de investiții publice, MADR are estimată pentru 2017 o sumă de 1,571 miliarde de lei față de numai 1,04 milioane lei în anul 2016.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.