Ministerul Agriculturii vrea o ancheta la ferma de la Codlea

2
- Reclamă -

Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat, referitor la focarul de gripă aviară diagnosticat la o fermă de curcani din Codlea, că aşteaptă concluziile anchetei epidemiologice demarate de către Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi, din ce ştie, este vorba despre o fermă mare care furnizează carne de curcan, fiind o cantitate de 100 de tone pe stoc care este incinerată deoarece medicii au ajuns la concluzia că există acest focar de gripă aviară acolo.

 

El a adăugat că din cele cinci ferme din zonă au fost afectate trei.

„Aştept şi eu primele concluzii ale anchetei demarate la Braşov. Şi pentru mine şi pentru toţi ceilalţi sunt foarte multe semne de întrebare vis a vis de modul în care a putut să intre chiar în mijlocul ţării acest virus. Motiv pentru care aşteptăm ancheta epidemiologică. O fac acum specialiştii la faţa locului. Eu acum nu mă pot pronunţa. Aştept şi eu încheierea acestei anchete ca să tragem concluziile necesare şi să mergem pe principiul cauzalităţii ca să ne putem orienta în acţiunile viitoare, în aşa fel încât să nu mai avem asemenea cazuri”, a afirmat Petre Daea, marţi la Digi 24.

Întrebat dacă este afectat lanţul de aprovizionare, în condiţiile în care este vorba de o fermă foarte mare din România care furnizează în magazine carnea de curcan, Petre Daea a răspuns: „Da, sigur este afectat şi ştiu că există şi o cantitate de 100 de tone pe stoc care se incinerează din cauza faptului că medicii au ajuns la această concluzie şi este firesc să intervină aşa radical încât să stopăm, cum spuneam, focarul respectiv şi să izolăm zona astfel încât peste 35 de zile să poată fi reluată activitatea la aceasta platformă foarte importantă care are cinci ferme şi trei din acestea erau populate, iar toate trei au fost prinse de acest virus nenorocit”.

Chestionat dacă există scenariul în care este analizată şi o culpă a acestei ferme, ministrul Agriculturii a replicat: „Nu se exclude niciun scenariu, iar specialiştii de la faţa locului au îndemânarea tehnică şi organizatorică necesară pentru a merge pe toate căile posibile care să ne aducă concluzia verosimilă care să fie folosită de aici încolo şi să fie luate şi măsuri în condiţiile în care există vreo vină undeva”.

- Reclamă -

APIA a autorizat la plată peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili pentru anul de cerere 2022

Ministrul Daea a adăugat că nu are informaţii, încă, dacă păsări din aceste ferme au ajuns la comercializare.

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat, referitor la focarul de gripă aviară diagnosticat la o fermă de curcani din Codlea, că aşteaptă concluziile anchetei epidemiologice demarate de către Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi, din ce ştie, este vorba despre o… Cititi mai multe aici: Ministerul Agriculturii vrea o ancheta la ferma de la Codlea […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.