Preşedintele retrimite la Parlament legea care dezincriminează lucrările de construcţii fără autorizaţie

1
- Reclamă -

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, joi, la Parlament, legea care prevedea dezincriminarea intervenţiilor fără autorizaţie în executarea lucrărilor de construcţii. În prezent, lipsa autorizaţiei în executarea acestor lucrări este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau amendă. Dacă legea ar fi fost promulgată, printre altele, intervenţia fără autorizaţie asupra monumentelor istorice nu ar mai fi fost incriminată.

Dezincriminarea faptelor amintite este de natură să afecteze chiar realizarea unor investiţii publice, încurajând intervenţii neautorizate asupra autostrăzilor, drumurilor judeţene, podurilor, reţelelor electrice sau în realizarea forajelor, generând riscuri la adresa siguranţei cetăţenilor. (…) Necesitatea tragerii la răspundere penală pentru faptele amintite subzistă, tocmai din perspectiva protejării unor valori sociale deosebit de importante precum viaţa, integritatea corporală sau protecţia mediului înconjurător, răspunderea cotravenţională nefiind suficientă în raport de importanţa acestor valori care necesită protecţie din partea statului” se arată în cererea de reexaminare a preşedintelui.

Şi deputatul Nicuşor Dan a criticat modificarea legii: „Toate aceste fapte grave, care vor duce la distrugerea monumentelor istorice, dar și la înmulțirea construcțiilor fără autorizație, de tipul blocului din sectorul 5, ars aproape total în urmă cu puțină vreme, vor fi sancționate cu amenzi contravenționale, după ce legea va trece și de votul plenului Camerei Deputaților, care este cameră decizională. Aceste modificări sunt așteptate și de mulți funcționari din primării și chiar de către primari care au încălcat legea cu bună știință“.

Proiectul de lege a trecut de Senat fără dezbatere, prin aprobare tacită, în condiţiile în care a fost avizat negativ şi de Guvern care a avertizat că va fi afectată negativ siguranţa cetăţenilor şi a investiţiilor. Proiectul de lege se va întoarce la Parlament unde ar putea fi modificat sau retrimis în aceeaşi formă spre promulgare. În al doilea caz, preşedintele va fi obligat să promulge legea.

Sursa: Digi 24

Citeşte şi Legea Zootehniei a fost semnată de Klaus Iohannis

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, joi, la Parlament, legea care prevedea dezincriminarea intervenţiilor fără autorizaţie în executarea lucrărilor de construcţii. În prezent, lipsa autorizaţiei în executarea acestor lucrări este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau amendă. Dacă legea ar fi fost promulgată, printre altele,… Cititi mai multe aici: Preşedintele retrimite la Parlament legea care dezincriminează lucrările de construcţii fără a… […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.