Primele case izolate termic cu lână

1
- Reclamă -

Lână de oaie este unul dintre cele mai bune izolatoare naturale cunoscute și este folosită la case pentru izolarea termică. Din 2003 ea este recunoscută oficial ca material de construcții în Uniunea Europeană.

Anul acesta vor apărea primele case izolate termic cu lână, în prezent derulându-se procesul de agrementare a produsului. Declarația aparține ministrului Agriculturii, Petre Daea, care a dat mai multe detalii pe subiect la Agro TV. „Nu machete, case pur şi simplu”, a subliniat Daea, care a adăugat că la Sighet, în Bacău, în Bistriţa şi în Vâlcea sunt agenţi economici care fac saltele de diferite mărimi, grosimi şi densităţi din lână pentru termoizolarea clădirilor. În ultimii doi ani, spune ministrul, s-au făcut cercetări în institute specializate pentru folosirea lânii ca termoizolant. În zilele următoare vor avea loc întâlniri cu constructori de case de lemn din Germania şi Belgia pentru o potenţială colaborare în domeniu.

În urma cu un an și jumătate, Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a discutat cu reprezentanţii unei firme din judeţul Bistriţa, care se ocupă de exploatarea şi prelucrarea lemnului, despre modul în care ar putea valorifica lâna de oaie, una dintre variante fiind folosirea în domeniul construcţiilor, în special a celor din lemn, ca material termoizolant.”În acest sens, reprezentanţii companiei caută soluţiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor, crescând astfel rentabilitatea activităţilor de creştere a oilor, venind în sprijinul sectorului ovin. În acelaşi timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, faţă de cele sintetice utilizate în prezent”, se arăta într-un comunicat transmis de minister.

Citește și Daea: Ciobanii au fost împinși de dorința de a se vedea la televizor

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.