Producătorii români vor să-și facă campanie de promovare în supermarketuri

0
- Reclamă -

Producătorii din sectorul agroalimentar intenționează să înceapă o campanie de promovare a produselor românești în supermarketuri, aceasta fiind susținută din bugetele proprii ale asociațiilor de profil, scopul fiind avertizarea consumatorilor cu privire la proveniența și calitatea produselor consummate.

„Am discutat cu colegii de la lapte și de la carne și vrem să declanșăm o campanie prin care să mergem la rafturile magazinelor și, acolo unde sunt produse românești, să etichetăm într-un fel, să punem niște simboluri, în care să explicăm consumatorului că este miere românească, cu trasabilitate, iar acolo unde nu este, să punem un semn de pericol. În Franța, de exemplu, este o campanie foarte agresivă în care laptelui din comerțul intracomunitar i se pune un simbol, iar această campanie este finanțată de Ministerul Agriculturii din Franta”, a declarat președintele Federației Naționale Pro Agro, Emil Dumitru, prezent la Târgul Național al Mierii, potrivit Agerpres.

El afirmă că fiecare asociație din sectorul agroalimentar, care se află în criză, va putea spune consumatorului român de ce este important să cumpere produse românești și mai puțin pe cele  aduse din import. Mai rămâne ca și asociațiile de profil să-și unească forțele pentru a constitui bugetul de promovare.

„Avem susținerea in mod declarativ. Va trebui să creăm un buget pe forțe proprii ale membrilor federației. Din păcate, MADR nu a înteles utilitatea unei astfel de campanii de promovare, dar poate că în ceasul al 12-lea o să înțeleagă că acele fonduri destinate informarii și difuzării de cunoștințe și promovare din PNDR trebuie să ajungă la asociațiile profesionale, pentru că ele sunt cele mai abilitate să promoveze produsele agroalimentare. Cred că dacă vrem cu adevărat să ieșim din criza aceasta, care este normală după embargoul din Rusia, ca răspuns noi așteptăm să treacă de la sine, în timp ce alții fac lucruri concrete. Trebuie să facem niște campanii foarte bune de promovare a produselor românești dacă vrem să ramânem competitivi în piață, unde există această competiție neloială de calitate și preț”, a declarat Dumitru.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.