Producție multă de vin de calitate

0
- Reclamă -

Producția de vin 2016 va fi în parametrii ultimilor ani, în jurul cantității de 4 mil. de hectolitri, iar din punct de vedere calitativ, acumulările de zaharuri din struguri sunt proprii obținerii vinurilor de calitate, informează Patronatul Național al Viei și Vinului (PNVV).

Diferențe semnificative de medie cantitativă de struguri la hectar se înregistrează atât între regiunile viticole, cât și între producătorii aflați în același areal. Aceste diferențe sunt create de doi factori: condițiile climatice și atentia dată aplicării eficiente a tratamentelor fitosanitare. Producătorii care și-au făcut la timp aceste tratamente au producții foarte bune, nefiind afectați de mană sau de făinare.

Principala provocare a acestei campanii este găsirea forței de muncă sezonier, consideră reprezentanții PNVV.

Producția de vin pe zone

Urmare a efectelor climei (grindină – izolat în Dealu Mare, seceta din sudul țării – Oltenia și Dobrogea) și a presiunii fitosanitare asupra plantațiilor, situația la nivel național, comparativ cu anul precedent, se prezintă astfel:

  • Moldova (Huși, Iași, Cotnari) – producție cu 15 – 20% mai mare
  • Vrancea – producție cu 20% mai mare
  • Dealu Mare – comparativ egal cu anul trecut (variațiii mari între producători, unii înregistrând pierderi și de 30% față de 2015)
  • Dobrogea – producție cu 30% mai mică
  • Oltenia – producție cu 20 % mai mică
  • Banat – producție cu 10% mai mare
  • Transilvania, comparativ egal cu anul trecut (probabil cu 10% mai mare)

Perioada prelungită de insolație și nivelul precipitațiilor din acest an fac ca estimările pentru arealele viticole cu tradiție și la producătorii de vin care au realizat investiții în tehnologie în ultimii ani pentru creșterea nivelului de competitivitate, să fie optimiste. Astfel, producția de vin 2016 va fi una foarte bună atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.

Vezi Utilaje pentru recoltarea strugurilor. Cât de eficiente sunt?

- Reclamă -

de-vinLa nivel european, în debutul verii, Franța anunță diminuarea producției de struguri, iar Spania creșterea acesteia, ultim aspect care va genera la nivel mondial un preț de vânzare mai mic pentru vinul vărsat.

În România prețul de tranzacționarea al strugurilor din soiuri nobile pentru producerea vinului variază între 1 leu/kg și 1,5 lei/kg, în funcție de zonă, culoare și calitatea strugurilor.

Din punct de vedere al investițiilor realizate cu sprijine european în domeniul vie-vin, dacă până în 2014 eram lideri la nivelul sectoarelor de activitate din agricultură, cu absorbție 100% a fondurilor alocate pentru proiecte, în ultimii doi ani am coborât la circa. 40% din cauza birocrației excesive instituite de MADR și a lipsei de profesionalism și de interes din partea acestei instituții. Spre exemplificare, în APIA și Ministerul Agriculturii, Direcția Politici, nu există niciun angajat specializat in domeniul vitivinicol„, se plâng reprezentanții PNVV

Date statistice vin:

An201320142015
Productie vin5113,3 Mii hl3750 Mii hl3627,6 Mii hl
Export, inclusiv comert unional16,5 Mil Euro18 Mil Euro22,3 Mil Euro
Import, inclusiv comert unional38 Mil Euro33,2 Mil Euro42,4 Mil Euro

 

Export, inclusiv comert unional 2015Cantitate

(tone)

Valoare

(mii euro)

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII2,930.8734,923.920
R.P.CHINEZA1,412.1123,601.871

 

Import, inclusiv comert unional 2015Cantitate

(tone)

Valoare

(mii euro)

SPANIA28.555,10410.210,105
MOLDOVA7.947,9195.443,063
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.