Reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2014-2020

1

Astăzi are loc, în prezența reprezentanților Comisiei Europene – Direcția generală pentru agricultură, a VII-a reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2014-2020, organizată de Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală.

În cadrul întâlnirii, prezidată de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, vor fi dezbătute o serie de subiecte de interes pentru agricultura românească, propuneri ale partenerilor sociali cu privire la modificări ale criteriilor și punctajelor de selecție aplicabile măsurilor de investiții din PNDR, care vin în sprijinul beneficiarilor și care vor contribui la creșterea absorbției programului.

În cadrul întâlnirii va fi prezentat calendarul sesiunilor de depunere și alocările propuse pentru submăsurile PNDR ce urmează a fi lansate în perioada următoare, stadiul implementării măsurilor PNDR 2014-2020 de către Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală. Totodată, în perspectiva pregătirii noii perioade de programare, reprezentanții Comisiei Europene vor susține o prezentare cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună post 2020.

Citește și:”Alege oaia”: consumul de carne a crescut cu 104%

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here