România s-a mai confruntat cu o astfel de secetă în anul 2002

2
- Reclamă -

Culturile de porumb, floarea soarelui şi soia au fost grav afectate de secetă în acest an, în multe zone din ţară, iar în prezent în patru judeţe nu se mai poate iriga din cauza nivelului scăzut al Dunării.

 

„Culturile prăşitoare din acest an au fost grav afectate, sunt judeţe întregi, cum este cazul la Vrancea, unde tot judeţul este afectat, pe partea de nord a judeţului Galaţi, o bună parte din judeţul Buzău şi alte judeţe în partea de nord-vest, cum este cazul la Bihor, Arad şi Timiş, culturile de porumb, de floarea soarelui şi de soia sunt afectate. Sigur că aici se pune problema ce măsuri a luat Ministerul Agriculturii în această perioadă pentru a fi aproape de fermieri şi a le da sprijinul necesar pentru a reduce efectele negative produse de acest fenomen extrem de aprig pentru o ţară, ştiind că nu există nicio palmă de pământ în România la această dată care să nu fie afectată de secetă pedologică”, a precizat Daea.

Pe de altă parte, acesta a susţinut că în perimetrele irigabile situaţia este bună din punct de vedere al stării de vegetaţie, însă sunt patru judeţe unde nu se mai poate iriga, respectiv în Olt, Dolj, Teleorman şi Brăila, din cauza nivelului scăzut al Dunării.

„Anul acesta s-au irigat peste un milion de hectare prin norme succesive de irigaţii. Avem o situaţie bună din punct de vedere al stării de vegetaţie la culturile aflate în perimetrul irigabil, aceasta datorită faptului că am putut să conectăm staţiile de pompare la sursele de apă şi să le ţinem în stare de funcţionare, până când sursa dispărut. Spun că până când sursa dispărut pentru că în Olt, în Dolj şi în Teleorman şi de joi s-a oprit şi staţia de la Brăila IM Gheorghiu, care avea în spate o suprafaţă de 250.000 hectare şi deservea teritoriul celor două judeţe Brăila şi Ialomiţa, s-a oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării. Apele fluviului s-au îndepărtat de mal, practic, în anumite zone, cum este cazul la Zimnicea, în vadul Dunării, se face plajă acum şi această situaţie nu este confortabilă din niciun punct de vedere. Cu toate intervenţiile pe care le-am făcut pentru a curăţa canalele de aducţiune, cu toate acestea, n-am putut să ţinem în stare de funcţionare staţiile de pompare”, a explicat oficialul MADR.

Potrivit sursei citate, din cele 86 de staţii de pompare, la ora actuală se mai lucrează cu 54 „peste tot în ţară”, deoarece nu mai există nivele de exploatare la staţiile de pompare.

- Reclamă -

Holde Agri Invest şi Toneli Holding, parteneriat ce vizează asigurarea unei agriculturi circulare

„Se observă în judeţe situaţii diferite. Situaţii bune, care înseamnă stare de vegetaţie corespunzătoare, acolo unde s-au putut aplica udări din diferite surse. O situaţie mulţumitoare, acolo unde ploile au căzut pe areale mai restrânse, dar care au putut să menţină starea de vegetaţie a culturilor prăşitoare, însă sunt situaţii foarte grele în judeţele acestea de partea de est a ţării şi în partea de vest a ţării, cum spuneam în Vrancea, în Buzău, în Vaslui, în Galaţi, partea nord şi partea de centru şi vest a ţării, în Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad şi chiar Timiş”, a subliniat, pentru Agerpres, Daea.

Acesta a afirmat că România s-a mai confruntat cu o astfel de secetă în anul 2002, însă în acel an s-au pierdut peste 1,5 milioane de hectare cu grâu, şi nu doar din cauza secetei, ci şi a îngheţului din timpul iernii.

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.