Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari

1
- Reclamă -

Luna decembrie, perioadă a Sărbătorilor de iarnă, aduce magazinelor online vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, potrivit unui studiu realizat de o platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială (AI).

 

„Sărbătorile de Crăciun sunt un nou vârf al perioadei de cumpărături, în eCommerce. Şi de această dată, am analizat un eşantion reprezentativ de magazine online, iar măsurătorile arată o creştere generală a vânzărilor de 28%. Ce vedem diferit faţă de Black Friday, altă perioadă de maxim de care doar ce am trecut, este un accent mai mare pe mobilier, echipamente şi accesorii, şi o reducere a creşterii pentru o zonă esenţială de Black Friday, categoria electronicelor”, declară Vlad Marincaş, CEO şi cofondator Aqurate.

Top 7 al creşterilor vânzărilor online înregistrate în decembrie este ocupat, pe categorii, de: mobilier (+58,8%), echipamente şi accesorii (+53,4%), produse pentru copii şi bebeluşi (+50,9%), cărţi şi multimedia (+48,8%), artă şi divertisment (+27,8%), alimente, băuturi şi tutun (+27,6%) şi electronice (+23,5%).

Potrivit comunicatului companiei, Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacţionează utilizatorii magazinelor online şi la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluţia AI este bazată pe analizarea şi interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienţilor – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coş şi altele. Aceasta compară acţiunile similare ale diferiţilor utilizatori şi estimează, prin intermediul inteligenţei artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.

Fabrica de ulei sintetic din Tulcea ar putea fi redeschisă după un proces cu Protecția Mediului

- Reclamă -

Aqurate Personalize creşte veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul creşte atât rata de conversie din eCommerce, cât şi valoarea medie a comenzii.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Luna decembrie, perioadă a Sărbătorilor de iarnă, aduce magazinelor online vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, potrivit unui studiu realizat de o platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială (AI).   „Sărbătorile de Crăciun sunt un nou vârf al perioadei de cumpărături, în… Cititi mai multe aici: Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.