Se scumpește pâinea, deși ne lăudăm cu producții record la grâu

7
scumpire pâine
- Reclamă -

Pâinea se va scumpi cu câteva procente începând chiar din această lună, din cauza majorării tarifelor la electricitate şi gaze naturale, dar şi al costurilor cu materia primă şi forţa de muncă, susţin producătorii din industria de morărit şi panificaţie.

„Preţul materiei prime a crescut, preţul forţei de muncă, la fel. Pe lângă toate acestea, am primit notificări de la furnizorii de gaze şi de energie electrică pentru a ne informa că majorează tarifele cu 25%. Dacă ţigara s-a scumpit, nu trebuie să scumpim şi pâinea? Dacă, înainte, o pâine costa cât o ţigară, trebuie să coste şi de aici încolo cât costă o ţigară. (…) În momentul de faţă, preţul franzelei variază între 0,60 lei şi 1,30 lei. Dacă fiecare adaugă un minimum de 0,20 lei, atunci produsul va costa între 0,80 şi 1,5 lei. Vorbim de franzela de 300 de grame. Calculele noastre strict făcute pe brutăria ROMPAN – Proiect Service – ne arată că acesta este intervalul la care trebuie să ne referim. Sigur, dacă un produs costă 4 lei, nu mai vorbim de o majorare de 0,20 lei, ci de altceva”, a explicat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

În ceea ce priveşte preţul actual al materiei prime, reprezentantul brutarilor afirmă că anul acesta preţul s-a majorat semnificativ, până la 850 lei/tona de grâu, faţă de 650 de lei/tonă în 2017. Pe de altă parte, şeful ROMPAN consideră că recoltă de grâu a României obţinută anul acesta se situează sub nivelul a 10 milioane de tone, deşi ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat o producţie record care a depăşit cu 200.000 de tone pragul de 10 milioane de tone.

Citește și: Miere montană produsă la Caraș-Severin

- Reclamă -

7 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.