Târg de Florii la Muzeul Ţăranului Român

1
- Reclamă -

Târgul de Florii va avea loc în curtea Muzeului Ţăranului Român, de vineri până duminică, fiind deschis de la ora 10.00 la 18.00, este primul din an cu meşteri.

 

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor.

La târg sunt invitaţi încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari, meşteri vechi care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor.

Târgoveţii vor găsi obiecte meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe şi multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Şosea.

De cumpărat vor fi: cozonaci şi prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceţuri.
Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

- Reclamă -

Chesnoiu: Tratamentul seminţelor cu neonicotinoide se face sub stricta supraveghere a ANF

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.