Transavia vede o dublare a cifrei de afaceri și a profitului până în 2026

2
- Reclamă -

Transavia, unul dintre cei mai mari producători din industria avicolă din România, anunță Planul de Accelerare a Creșterii Solide pentru următorii 3 ani, cu o dublare a cifrei de afaceri și a profitului până în 2026.

După cel mai bun an din istoria companiei, de aproape 33 de ani, cu venituri de peste 1 miliard de lei și un profit record pentru sector, compania așteaptă rezultate de top pentru viitorul apropiat.

Astfel, în 2024, compania va investi peste 50 de milioane de euro, din fonduri proprii, susținând dezvoltarea rapidă, prin proiecte cu randament ridicat în modernizarea și extinderea capacităților de producție.

Sunt luate în calcul

utilizarea energiei regenerabile în proporție de 80-100% din necesarul proceselor de producție, produsă de panourile fotovoltaice și stația de co-generare de înaltă eficiență energetică puse în funcțiune de anul trecut,

digitalizarea, eficientizarea și optimizarea lanțului valoric prin abordarea circulară în toate activitățile „de la bob la furculiță… și înapoi”, reutilizând oriunde se poate fiecare element rezultat din procesele de producție,

inovații și extinderea portofoliului de produse,

- Reclamă -

cucerirea de noi segmente și piețe,

achiziții de noi jucători din țară și din străinătate.

„Am intrat într-o nouă etapă de creștere strategică, de transformare către un nivel superior de performanță și expansiune prin capitalizarea avantajelor competitive pe care le avem deja și a investițiilor făcute în ultimii ani, dar și prin valorificarea de noi oportunități. Pe lângă cele mai mari investiții anuale pentru modernizarea și creșterii capacității de producție, avem deschise o serie de contacte și negocieri în vederea achizițiilor pe care ni le dorim, despre care vom vorbi atunci când vom agrea cu partenerii de discuție și vom avea undă verde pentru finalizare”, spune Ioan Popa, Președinte și Fondator.

Transavia a înregistrat recent cinci mărci care indică faptul că firma intenționează să comercializeze hrană, suplimente dietetice, jucării și accesorii (zgărzi, lese, perne, așternuturi) pentru animale de companie.

Vezi și Transavia vrea să-și acopere 30% din consumul anual de electricitate cu panouri fotovoltaice

Mărcile sunt Pawesia, Love me now, Love me miau, Love me haw și Qualinta.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții companiei au transmis: „Prin inițierea procedurilor de protecție a unor mărci, Transavia își declară intenția de a explora noi piețe cu potențial de creștere și performanță economică. În prezent, suntem într-o fază activă de investigare a posibilităților de creștere și extindere în noi domenii și sectoare de activitate. Abordăm mai multe zone în care, deși nu am înregistrat încă mărci, analizăm cu atenție și evaluăm riguros potențialul piețelor și perspectivele de creștere și profitabilitate în contextul actual al pieței. Subliniem că, deoarece datele și informațiile sunt într-o etapă sensibilă, nu dorim să facem publice intențiile noastre de viitor”.

Cu sediul în localictatea Sântimbru (județul Alba), Transavia este unul dintre cei mai mari producători din industria avicolă din România, cu exporturi în 30 de țări.

Transavia produce anual circa 100.000 de tone de carne de pui și deține 30 de ferme de creștere a păsărilor și patru ferme de producție vegetală, trei abatoare, o fabrică de nutrețuri combinate și una de procesare a cărnii.

Conform termene.ro, acționarii companiei sunt Theodora Popa-Liteanu – 78,22%, Ioan Popa – 20%, Maria Gândilă – 0,36%, Eugenia Opriș – 0,36%, Eugen Popa – 0,36%, Toader Popa – 0,36% și Vasile Popa – 0,36%.

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.