Ziua mondială a laptelui

0
- Reclamă -

Ziua mondială a laptelui se sărbătoreşte, anual, la 1 iunie, în 2020 având loc cea de-a 20-a aniversare.

Instituită în anul 2001 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO – „Food and Agriculture Organization”), Ziua mondială a laptelui aduce în atenţia publicului probleme şi activităţi legate de producţia de lactate, conform www.worldmilkday.org.

Data de 1 iunie a fost aleasă pentru că un mare număr de ţări sărbătoreau o zi naţională a laptelui în jurul acestei date. Deşi iniţial fusese propusă o zi de la sfârşitul lunii mai, unele ţări, printre care şi China, au obiectat că aveau prea multe sărbători în acea lună. Deşi cele mai multe ţări sărbătoresc Ziua mondială a laptelui pe 1 iunie, altele au ales să instituie câte o săptămână pentru celebrări, înainte sau după 1 iunie, notează site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie, www.fao.org.

Având în vedere pandemia globală privind COVID-19, organizatorii evenimentelor legate de Ziua mondială a laptelui sunt încurajaţi să găzduiască numeroase campanii de socializare sau evenimente online pentru a respecta politicile puse în aplicare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de administraţiile locale. Participanţii sunt încurajaţi, de asemenea, să vorbească despre beneficiile produselor lactate în ceea ce priveşte sănătatea şi nutriţia, accesibilitatea la produsele de acest gen, precum şi despre pasiunea şi angajamentul industriei lacto-alimentare.

Citește și: În ciuda protestelor agricultorilor din Prahova, MADR a lansat 365 de rachete antigrindină

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.