11.000 de cereri de finanţare în Programul Tomate, spune ministrul Petre Daea

0
-tomate-spatii-protejate-legume
- Reclamă -

Ministrul Petre Daea a declarat la Botoșani că în 2018 nu mai puțin de 11.000 de producători de roșii (tomate) au depus cereri de finanţare. Ministrul Agriculturii a spus că anul trecut, în Programul Tomate au fost incluşi peste 4.300 de producători de roşii.

„Programul Tomate merge. Deja sunt pe piaţă producători cu tomate obţinute în spaţiile protejate din partea de sud a ţării, în mod deosebit din zonele consacrate. Este mai mult decât o dublare a numărului de fermieri, ceea ce demonstrează valabilitatea programului, ceea ce înseamnă că oamenii au fost mulţumiţi, li s-a dat subvenţia la timp, ajutorul este stimulativ şi iată că interesul s-a multiplicat”, a afirmat Daea.

Citește și 40 milioane de euro pentru producătorii de tomate, în 2018

Schema de minimis este similară anului 2017 şi se va implementa de către direcţiile pentru agricultură judeţene, iar potenţialii beneficiari sunt producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008, producătorii agricoli persoane juridice.

Valoarea ajutorului de minimis este de 3.000 euro/beneficiar/an. Sumele se plătesc într-o singură tranşă. Pentru o evaluare eficientă a producţiei de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor ca la finalul recoltării să comunice direcţiilor agricole cantitatea totală obţinută pe suprafaţa de 1.000 mp.

 

- Reclamă -

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripţionată „Program susţinere tomate, 2018” şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării; să obţină o producţie de minimum două kg de tomate/mp şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere; să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai inclusiv şi/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

 

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.